• Acordurile de la Minsk au fost semnate după criza care a dus la invadarea Crimeei, în anul 2014, de către Rusia.
  • După 7 ani de la semnarea celui de-al doilea acord, o mare parte din acesta nu a fost implementată.
  • Acordul a fost susținut de: Franța, Germania, Rusia și Ucraina.

Acordurile de la Minsk au fost semnate după criza care a dus la invadarea Crimeei de către Rusia, în 2014, şi la ciocnirile din Donbass. Acordurile dispun de 13 puncte ce nu au fost implementate în 7 ani.

Negocierile dintre Ucraina şi separatiştii pro-ruşi din regiunile estice au fost semnate în două ocazii separate, în septembrie 2014 şi februarie 2015, în prezenţa reprezentanţilor OSCE ai Rusiei şi ai unor ţări occidentale.

Primul punct a fost încetarea focului. În cinci luni de conflict, numărul morţilor era de 2.600. Acordul a fost încălcat în mod repetat imediat de ambele părţi, atât de mult, încât victimele conflictului din Donbass s-au ridicat la peste 14.000, potrivit Kievului.

Recomandări

NOU COD PENTRU SCHENGEN
CE FAC ELEVII ÎN SĂPTĂMÂNA VERDE
NE-A SALVAT VACCINUL?
O ROMÂNCĂ ARBITREAZĂ LA UEFA
CIOLACU: COALIȚIA NU SE RUPE
UK: FETELE ÎNTREC BĂIEȚII LA FUMAT

Iată cele 13 puncte consolidate de cel de-al doilea acord, care, după 7 ani de la semnare, susţinut de Franţa, Germania, Rusia şi Ucraina, rămâne, în mare parte, neimplementat!

1. Încetaţi focul bilateral, imediat şi total!

2. Retragerea tuturor armelor grele de către ambele părţi, interzicerea operaţiunilor ofensive şi survolarea zonei de siguranţă de către aeronave militare străine.

3. Monitorizarea şi verificarea respectării acordului de către OSCE, lansarea unei misiuni de observare.

4. Iniţierea negocierilor pentru autoguvernarea provizorie în regiunile Doneţk şi Lugansk, în conformitate cu legislaţia ucraineană, în scopul recunoaşterii de către parlamentul de la Kiev a unui statut special pentru aceste regiuni.

5. Amnistia pentru soldaţii şi combatanţii de ambele părţi, cu excepţia infracţiunilor grave.

6. Eliberarea ostaticilor şi prizonierilor de ambele părţi.

7. Garanţia asistenţei umanitare în zonele de conflict.

8. Reluarea relaţiilor economice şi plata pensiilor.

9. Restabilirea controlului deplin al frontierei cu Ucraina de către guvernul de la Kiev.

10. Retragerea tuturor echipamentelor militare, a armelor şi a echipamentelor de război, precum şi a mercenarilor străini din zona de conflict; dezarmarea grupărilor militare ilegale.

11. Reforma constituţională care prevede descentralizarea administrativă pentru regiunile Doneţk şi Lugansk.

12. Organizarea alegerilor în Doneţk şi Lugansk în condiţii convenite.

13. Consolidarea grupului de contact trilateral, format din reprezentanţi ai Rusiei, Ucrainei şi OSCE.