• Aeronave rusești au fost interceptate la granița Alianței.
  • Comandamentul Aerian Aliat din Germania a catalogat drept o creştere neobişnuită a activităţii militare ruse la graniţa Alianţei.
  • Poliția aeriană este singura misiune de luptă desfășurată de NATO pe timp de pace.

A fost depistată activitate aeriană rusă neobişnuită la graniţa NATO, a transmis Alianța. Avioanele NATO au interceptat de zece ori, în mai puţin de şase ore, aeronave ruseşti la graniţa teritoriului, inclusiv în Marea Neagră.

Aeronave din Belgia, Norvegia, Marea Britanie, Italia, România, Bulgaria și Turcia au interceptat, luni, în 10 misiuni diferite, avioane ruseşti, în ceea ce Comandamentul Aerian Aliat din Germania a catalogat drept o creştere neobişnuită a activităţii militare ruse la graniţa Alianţei. Misiunile de interceptare s-au executat deasupra nordului Oceanului Atlantic, Mării Nordului, Mării Negre şi Mării Baltice. Toate aceste misiuni s-au executat în mai puţin de şase ore, arată NATO.

Ce reprezintă aceste misiuni și cu ce a participat România?

Poliția aeriană este singura misiune de luptă desfășurată de NATO pe timp de pace. Aeronavele au muniție reală de război. Ele se ridică deoarece avioanele rusești nu sunt identificate: nu au plan de zbor, nu au dispozitivele de identificare pornite și nu comunică cu turnul de control. România participă la aceste misiuni sub comanda Centrului Aerian Aliat din Torrejón, Spania, cu aeronave F-16 Fighting Falcon și MiG-21 LanceR. Suntem ajutați în această perioadă de armata spaniolă care are la Kogălniceanu un detașament de 130 de militari și 6 aeronave Eurofigher Typhoon.

Recomandări

SBF PRIMEȘTE 25 DE ANI DE ÎNCHISOARE
ZIUA FEMEILOR DIN MUZICĂ
MOLDOVA SE PREGĂTEȘTE DE ADERARE
GOSLING ÎȘI FACE COMPANIE DE PRODUCȚIE
ROTAȚIA PĂMÂNTULUI A ÎNCETINIT
JILL BIDEN A SCRIS O CARTE PENTRU COPII