• Rudele pacienților spun că în saloane era frig și de aceea au dus în spital aeroterme
  • Din cauza concentrației crescute de oxigen, saloanele trebuie să fie aerisite des
  • Dr. Adrian Marinescu a vorbit în direct la Aleph News despre ce s-a întâmplat și care este situația actuală la Institutul „Matei Balș”

Spitalele din România sunt adevărate bombe cu ceas. Oxigenul salvează vieți, dar poate ucide, dacă nu este controlat. Este o problemă întâlnită în saloanele în care sunt tratați pacienții COVID.

A fost sau nu frig ?

Rudele pacienților spun că în saloane era frig. Autoritățile îi contrazic. Dumneavoastra sunteti aproape zi de zi acolo. Medicul Adrian Marinescu a lămurit situația, într-o intervenție în direct la Aleph News.

Adrian Marinescu: „Eu aș spune că adevarul este la mijloc. Și o să vă spun în plan concret. Acea cameră de gardă din pavilionul 5 este locul în care eu și colegii mei stăm atunci când facem garda. Chiar cu o zi înainte am fost în acea cameră de gardă. Nu este o temperatură de confort dar nu putem spune că este frig sau mai bine zis depinde de percepția pe care o are fiecare. Eu de exemplu am suportat destul de bine. Nu am avut practic probleme legate de căldură, dar este adevărat ca în cazul meu nu stau nemișcat.”

Recomandări

CINE AR CANDIDA PENTRU ȘEFIA C.E.
NOU COD PENTRU SCHENGEN
NE LIPSEȘTE EDUCAȚIA FINANCIARĂ?
NE-A SALVAT VACCINUL?
CIOLACU: COALIȚIA NU SE RUPE
O ROMÂNCĂ ARBITREAZĂ LA UEFA

Întrebat dacă nu cumva pacienții, fiind slăbiți, cu febră, ar putea să simtă în mod diferit temperaturile din cameră, Adrian Marinescu a recunoscut că este posibil acest scenariu și că în saloane ar trebui să fie mai cald.

Adrian Marinescu: „De acord. În plus, sunt persoane în vârstă. Deci este clar că nu este temperatura de confort. Asta spuneam și mai devreme. Este clar că în saloane trebuie să fie mai cald.”

Verificări și avize

Întrebat de verificările care se fac la „Matei Balș”, Adrian Marinescu a spus că situația din pandemie, cu atât de mulți bolnavi COVID, pune la mare încercare infrastructura spitalului și a întregului sistem medical românesc.

Adrian Marinescu: „Au fost făcute de curând, acum câteva zile. Institutul „Matei Balș” a mers în permanență pe ideea de a controla cât se poate tot ce înseamnă instalații și avea avizele necesare. Din păcate, atunci când există foarte multe stații de oxigen și această pandemie din păcate a venit cu forme severe pentru unii pacienți și acești pacienți au nevoie de oxigen, oxigen care să vină din două surse. Saloanele au dimensiune destul de mică și gândiți-vă că în acel salon pot fi câte trei pacienți, fiecare cu câte două surse. Ceea ce înseamnă că sunt șase surse de oxigen care funcționează aproape permanent.”

Aerisirea saloanelor

Despre procedura de aerisire, medicul a spus că se face „cât se poate de des”, și că unii pacienți pot să o facă și singuri. Despre pacienții rămași la „Matei Balș”, Marinescu a asigurat că acești sunt stabili.

Adrian Marinescu: „Aerisirea se face cât se poate de des. Nu vorbim de terapie intensivă, unde pacienții practic nu au posibilitatea de a face singuri acest lucru. Personalul medical pe de o parte face aerisirea dar și pacienții pot să o facă. Atunci când este foarte frig afară este mai greu să aerisești pe perioade lungi de timp. Tocmai din cauza faptului că temperatura scade. Pacienții rămași la noi, și sunt aproape 40% dintre cei care au fost transferați inițial, sunt stabili. Sunt pacienți care aveau forme severe, unii dintre ei, și atunci este greu de spus dar nu sunt legături de cauzalitate, cel puțin până în acest moment. Dar trebuie monitorizat.”

Tristețe în rândul medicilor

Întrebat dacă acest incident a cauzat o frică în rândul medicilor, Marinescu descrie mai mult un sentiment de tristețe față de cele întâmplate.

Adrian Marinescu: „Cred că în primul rând este tristețe, dacă vorbim de personalul medical. Eu, cel puțin, acest lucru îl simt foarte pregnant. Ne-am fi dorit să nu se întâmple niciodată acest lucru, mai ales că în institut știm cât de mult ne-am dat silința în permanență. Chiar considerăm că este un spital sigur, nimic nu este 100%, dar ne gândeam că este un spital care poate fi un exemplu privind siguranța. Pentru că știam ce s-a făcut acolo, dintotdeauna nu doar în pandemie. Din păcate, lucrurile se întâmplă, nu el zice că trebuie să fie teamă sau panică pentru că eu cred că un medic nu trebuie să mearga pe ideea de panică, dar îngrijorare foarte mare cu siguranță că există.”

Scepticismul populației – „o reacție imediată”

În contextul scepticismului populației de a merge în spitale, Adrian Marinescu a spus că este de datoria celor implicați, inclusiv a autorităților, de a reda încrederea oamenilor. Consideră totuși că aceasta este o „reacție imediată” și că riscul nu poate fi niciodată 0.

Adrian Marinescu: „Suntem toți conștienți că acest lucru este o reacție imediată. Eu sper să facem în așa fel, eu nu mă refer doar la medici la nivel individual, mă refer la ceea ce se poate face plecând de la o parte centralizată. Să se schimbe aceste lucruri. Sigur că niciodată riscul nu poate să fie 0 și nu mă refer doar la incendii. Dar cred că este datoria noastră și a tuturor celor implicați, autorități, să facă în așa fel încât riscul să fie minim și atunci oamenii să aibă încredere. Și eu sper că până în final vor realiza, nu neapărat Institutul „Matei Balș”, dar în general spitalele, cum este institutul, sunt spitale care salvează zilnic multe vieți și de mult timp. Așa că sper ca lucrurile să se schimbe, dar nu este ceva de neînțeles. Este clar că pentru moment, toți gândesc așa.”