• Paradoxal, vorbim despre Petrică și Lupul. Din perspectiva americanilor, Petrică sunt ei, cei care ne tot avertizează că intră lupul în Ucraina, iar din perspectiva rușilor, americanii sunt Lupul. 
  • Vă reamintesc faptul că Putin a ajuns în ultimii 20 de ani să se creadă cel mai capabil și mai puternic om de pe glob. Această imagine a fost cimentată de propriile lui experiențe.
  • El s-a rupt de un Putin real, există un Putin imaginar și crede că poate să impună lumii orice narativ în care el are pretenția să i se returneze Ucraina.  

Ne place sau nu ne place, trăim cu toții în filmul lui Vladimir Putin și mă bucură că ați arătat fotografia aceasta pentru că ea ni-l arată pe Putin așa cum era în realitate, un Putin care în 1990 nu avea de lucru. Nu știa cum va pleca din Germania de Est ca să ajungă la Moscova și, acest Putin, ale cărui obiective, visuri și dorințe după 2000 au devenit mult mai mult decât o împlinire și o realitate, a ajuns, astăzi, să ne tragă pe toți într-un film.” 

Noi jucăm toți în filmul lui Putin, americani, europeni, români, el stabilește scenariul. 

Paradoxal, vorbim despre Petrică și Lupul. Din perspectiva americanilor, Petrică sunt ei, cei care ne tot avertizează că intră lupul în Ucraina, iar din perspectiva rușilor, americanii sunt Lupul, cei care vor să ocupe Ucraina. 

Vă reamintesc faptul că Putin a ajuns în ultimii 20 de ani să se creadă cel mai capabil și mai puternic om de pe glob. Putin a sfidat America, l-a sfidat pe Obama, l-a sfidat pe Trump. Nu vorbim de liderii europeni, pentru că toți liderii europeni sunt niște cățeluși care se duc pe acolo, pe la Moscova.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Imaginea pe care Rusia își propune să o arate întregii planete și, întâi de toate, poporului rus, este aceea în care un rol imortant îl joacă ficțiunea, întrucât, în ficțiune, minciuna nu mai are aceeași semnificație ca în realitate. Această imagine a fost cimentată de propriile lui experiențe. El s-a rupt de un Putin real, există un Putin imaginar și crede că poate să impună lumii orice narativ în care el are pretenția să i se returneze Ucraina.  

Din fericire, noi, românii, jucăm în acest film de partea Americii. Și jucăm, de fapt, în două filme: Țarul Vladimir, salvatorul Ucrainei, pentru ca el nu e lupul, este salvatorul și Captain Biden, care este salvatorul vestului. Din această perspectivă cele două filme arată complet diferit. Filmul lui Putin îl vedem, e un film prost, cu armament din al doilea război mondial, un film urât care ni se impune. Dar totodată filmul lui Putin are un discurs care te lasă perplex, e un discurs fals care sfidează realitatea. Acest discurs de tip imaginar, cinematografic, pe care el îl livrează planetei, dar în primul rând populatiei lor din Rusia, este un imaginar cu mijloacele ficțiunii ca o minciună nesfârșită”, a spus Adrian Sârbu.

Lumea a început să urmărească agenda lui Putin, devenită peste noapte agendă globală

Avem, pentru prima dată în lume, un război care a început să se desfășoare, dar el se construiește în imaginarul colectiv al omenirii. Suntem în război, dar acesta se desfășoară la nivel imaginar. 

Lumea a început să urmărească, din nefericire, agenda lui Putin, care între timp a devenit agendă globală. După ce americanii au ratat războiul de comunicare cu Rusia în ultimii cinsprezece ani și s-au făcut de râs la alegeri, cu Trump și cu Biden, au venit cu o armă periculoasă numită transparența și cu informațiile pe care ei sunt bănuiți că le au. Biden când spune că Putin va ataca este crezut. De cine? De cel puțin jumătate din lume care trăiește sub valorile democrației și din nefericire suntem și noi pe acolo.

El a subliniat că, în timp ce în state la fel de puternice, precum SUA sau China, deciziile se iau, totuși, la nivel colectiv, în Rusia deciziile îi aparțin lui Vladimir Putin.

Lumea, paradoxal, trist, neplăcut, din neatenție, trăiește schizofrenia lui Putin. Ruperea imaginii unui cetățean care, din cine era, a ajuns cel mai puternic om din lume. El este cel mai puternic om din lume pentru că, la decizia lui se află forțe care nu se află la decizia niciunui cetățean în lumea asta. Nici a chinezului, nici a americanului. Acolo sunt colective, sunt mai mulți oameni care decid. Astăzi, pentru Rusia decide Putin.”, a afirmat Adrian Sârbu.

Despre un final probabil al acestui conflict, Adrian Sârbu a explicat că finalul este deschis, din moment ce „filmul” lui Putin are două începuturi. 

Războiul se va încheia în momentul în care Putin imaginatul se va reconcilia cu imaginea pe care și-o dorește. El se crede țarul țarilor – pentru el nici Stalin nu l-ar putea egala, Stalin este doar un reper…, pentru el Petru cel Mare este reperul fundamental. Așadar, când acest cetățean Putin se va reconcilia cu imaginea pe care el și-o dorește, adică Putin scenaristul, Putin regizorul – care înconjoară Ucraina și spune că face doar exerciții militare – și Putin actorul, atunci Ucraina îi va fi oferită pe tavă. 

Un posibil final de film? Filmul, de fapt, cum spuneam, are deocamdată două începuturi: unul în care Putin invadeaza Ucraina, un final în care eu nu cred, și începutul în care Putin nu invadează Ucraina, în care Putin nu crede. Deci noi ne aflăm într-un film cu două începuturi, așa că până la final mai avem de așteptat. Dacă decizia lui va fi să invadeze Ucraina, va fi un film al cărui final nu va fi unul foarte reușit pentru el. 

Filmul lui Putin e rulat, deci sfârșitul acestui film va fi atunci cand Putin se va reconcilia cu el însuși, dar acest moment nu-l văd, pentru că imaginea lui a luat-o razna, iar specialiștii nu realizează cum va evolua acest cetățean. 

Rulează în viața noastră un film pe care nu ni l-am dori să-l trăim.