• Adrian Sârbu a vorbit în ediţia de 1 decembrie a emisiunii ŞTIU de la Aleph News despre oportunitatea unică a intrării României în Spaţiul Schengen.
  • Sigur că Europa e datoare, dar nu o să recunoască această datorie”, a spus Adrian Sârbu.
  • Adrian Sârbu a vorbit şi despre lipsa unor lideri şi a unei clase politice puternice în România. „Iohannis n-a făcut nimic în ăştia 8 ani. Dar ştii ce a avut şi n-au avut alţii? Noroc, a spus Adrian Sârbu.

Adrian Sârbu a vorbit în ediţia de 1 decembrie a emisiunii ŞTIU de la Aleph News despre oportunitatea unică a intrării României în Spaţiul Schengen, în contextul în care s-au împlinit 104 ani de la Marea Unire din 1918, şi despre datoria istorică pe care o are Europa faţă de România.

Sigur că Europa e datoare, dar nu o să recunoască această datorie. În 90, Europa s-a trezit cu 100 de milioane de consumatori care erau din fostele ţări comuniste de sub umbrela rusă, şi, într-o formă sau alta, s-au conectat la economia de piaţă europeană. Asta a salvat Europa de la criza economică din 90 de care nu vorbeşte nimeni. Acum, investiţia noastră, a estului, este mult mai mare pentru că am trimis acolo milioane, milioane de indivizi pregătiţi. Nu-mi amintesc să ne fi dat şi nouă nişte miliarde să ne dezvoltăm învăţământul aici. Dar Europa de Vest s-a întors spre noi în mod natural, şi asumându-ne ca teritoriu economic, ca pieţe, ne-a tratat ca pe nişte pieţe care trebuiesc dezvoltate. Şi…au fost investiţii vest-europene şi americane, chiar şi asiatice…care au ridicat această parte a Europei, şi de aici a început diferenţa, cine îşi vede interesul naţional şi cine îşi vede interesul personal”, a spus Adrian Sârbu.

Avem această uriaşă oportunitate din 2007 pentru noi, din 2004 pentru ceilalţi, accesul la piaţa europeană. Păi dacă eu pot să produc aici cu x lei şi să vând acolo cu y euro şi să fiu competitiv atât din punct de vedere al specificaţiei produsului cât şi al preţului. Când eu îmi pot permite să vin cu produse noi, pe care nu le are Europa. Când eu îmi pot permite să asigur Europei delocalizarea, cum spun francezii sau sourcing-ul cum spun americanii, există oportunităţi pentru mine. Şi noi le-am folosit. Cine le-a folosit? Omul de business, evident. Le-a folosit omul politic? Nu. Pentru că omul politic e un om care a evoluat foarte prost la noi spre deosebire de alte ţări”, a adăugat el.

Recomandări

AVERTISMENTUL LUI PUTIN CĂTRE OCCIDENT
CUM DEVII MAI PRODUCTIV LA MUNCĂ
ZIUA MONDIALĂ A RECICLĂRII
CUM VA FI VIAȚA ÎN WOVEN CITY
BIDEN FACE BANI PENTRU CAMPANIE
MACRON VA CERE ÎNCETAREA FOCULUI ÎN UCRAINA

Adrian Sârbu a vorbit şi despre lipsa unor lideri şi a unei clase politice puternice în România. „Iohannis n-a făcut nimic în ăştia 8 ani. Dar ştii ce a avut şi n-au avut alţii? Noroc. Şi pentru că a avut noroc, România în ăştia 8 ani are perioada de cea mai bună creştere economică (…) Când o să tragem linie în istorie: Ce-a făcut Iohannis? N-a făcut nimic. Şi ce a rămas? O grămadă de creştere economică. O grămadă de bună-stare. A făcut vreun plan de educaţie? Nu. Zero. A făcut vreun plan de ţară? Nu. Zero”, a spus el.

În încheiere, Adrian Sârbu a discutat despre privatizarea proiectelor de ţară. „Antreprenori din orice domeniu, în momentul în care ne-am aşezat şi către cauze publice, am generat beneficii. Şi spuneam de pro NATO. Păi noi nu eram în NATO dacă nu făceam noi scandal în 97 (…) Aşa trebuie să facem în Schengen, aşa trebuie să facem în autostrăzi, să folosim fondurile europene”.