• AI este supraom pentru că e creat de noi şi pentru că gândeşte. Azi îl percepem ca prieten, dar ce facem dacă devine independent?
  • Odată cu crearea AI şi a clonării, omul secolului 21 are proba că este Dumnezeu.
  • Omul trebuie să se întoarcă la învăţare. Viitorul este societatea democratică condusă de oameni deştepţi.

Eu sunt foarte liniştit pentru că astăzi AI este prietenul meu. Aşa îl percep. Până în ziua când mă urc în lift şi, dacă vorbesc urât de el, nu-mi mai deschide liftul. Şi dacă vorbesc şi mai urât poate mă scutură un pic să-mi amintesc de cutremurul din 4 martie 1977. Până atunci sunt prieten cu AI, am mari aşteptări de la el. Am o mică problemă însă, nu-l cunosc pe AI. Eu sunt într-un “blind date” cu el. Până acum ştiam că, dacă mă supără computerul ăsta, îi dau reset. Dacă nu merge lumina, schimb siguranţa. Dar ce facem dacă AI merge de capul lui?”, a afirmat Adrian Sârbu, miercuri seara la ŞTIU, la Aleph News.

Omul şi-a depăşit o limită prin AI

Cine va câştiga? Omul sau supraomul? Am stabilit că acest AI, ca să ni-l reprezentăm, este de fapt supraom. Pentru că e creat de noi. Şi de ce este un om? Pentru că gândeşte, chiar dacă la anumite niveluri. (…) Eu prin supraom, am precizat de la început, vorbesc despre AI în puterea, în controlul unor oameni, ale căror interese, opuse altor oameni, îi aduc pe aceşti prim cetăţeni în poziţia de deţinători ai puterii în ecosistemul planetar. (…)  Nu cred că va câştiga AI, va câştiga omul pentru că omul şi-a depăşit o limită prin AI. Omul în secolul 21 a început să se creadă zeu. Odată cu crearea AI şi a clonării are proba că este Dumnezeu”, a explicat Adrian Sârbu.

Recomandări

MESAJUL REGELUI CHARLES
ESTONIA NU CREDE ÎN IOHANNIS
JILL BIDEN A SCRIS O CARTE PENTRU COPII
BEYONCE LANSEAZĂ UN NOU ALBUM
FORȚA DE REACȚIE NATO POATE INTRA ÎN ROMÂNIA
XIAOMI LANSEAZĂ PRIMUL EV

Omul trebuie să fie mereu înaintea robotului pe care îl creează

 Omul a creat AI, omul are obligaţia să-şi ia în serios rolul de Creator, de Dumnezeu. Concret, ce trebuie să facă el, omul? Trebuie să se întoarcă la învăţare. Omul a abandonat învăţarea, lăsând-o pe seama uneltelor. Să înveţe maşina să meargă singură, să înveţe laptopul să facă nu ştiu ce (…) Atenţie, e revoluţie. Revoluţie ca un tsunami. Tot ce a fost poate să nu mai existe. Ca să câştigi această revoluţie, pe care tu ai generat-o în această epocă de continue disruptions, ţi-a venit şi ţie rândul să treci la muncă. Şi nu la munca de jos, ci la munca de sus. Să îţi upgradezi hardul prin învăţare continuă şi probabil vei adopta voluntar Neuralink-ul lui Elon Musk, care îţi va da posiblitatea să ai memorie suplimentară, capacitate de decizie mult mai rapidă (…)  şi te va obliga să gândeşti şi să fii întotdeauna înaintea robotului umanoid pe care îl vei crea”, a explicat Adrian Sârbu.

Viitorul e societatea democratică condusă de oameni deştepţi

Şi tu, şi eu spun acelaşi lucru: domne, democraţia e în pericol pentru că astăzi democraţia înseamnă decizia populară. Decizia populară, atâta timp cât societăţile sunt atât de polarizate şi marea majoritate e şi cam proastă, nu mai e atât de inteligentă, ne creează o problemă. Şi eu ce spun: Viitorul e societatea democratică condusă de oameni deştepţi, dar care nu-i conduc pe proşti, ci tot pe oamenii deştepţi”, a subliniat Adrian Sârbu.

Ne-am întors la visul omenirii – knowledge society

Ne-am întors la visul omenirii, knowledge society. Eu mă lupt cu tine, cu el, eu am mai mulţi neuroni (…), dar suntem în knowledge society. Întrebarea este cine foloseşte knowledge-ul şi în ce scop. O dată. Şi dacă nu cumva knowledge society, care, ca orice societate tinde la putere, va deveni o societate foarte discriminatoare”, a mai spus Adrian Sârbu.