• Suntem într-o criză istorică, în care non-democrațiile, dictaturile au lideri puternici, în timp ce Europa, care este o caprovarză de când s-a născut, nu are un lider adevărat.
  • Europa este în pericol din cauza nedezvoltării tehnologice și a posibilei abandonări în brațele lui Putin, iar situația poate degenera rapid.
  • Criza în care ne aflăm este o oportunitate de a aduce aduce în față un lider european puternic, de natură militară sau economică, afirmă Adrian Sârbu.

„În primul rând, pentru a vota un șef al Europei trebuie să avem nu un consens, dar o majoritate a votanților europeni, a celor care locuiesc în Uniunea Europeană pentru că, din punctul meu de vedere, din nefericire, Serbia, Bosnia, Albania, Macedonia de Nord nu sunt în Europa. Marea Britanie regretă, din nefericire. În primul rând, ei ar trebui să simtă că au nevoie de Europă. O Europă și nu o Uniune Europeană.” (…)

„Primul lucru pe care aș vrea să încercăm să-l lămurim: domnule, ce disponibilitate au europenii către mai multă integrare? O dată și doi, evident, de ce e nevoie de un șef al Europei? Trăim o criză de lidership.

Și unde trăim criza de lidership? În marile democrații. Suntem într-o criză istorică, și anume niște non-democrații, nu vorbim de iliberalisme, non-democrații, dictaturi, neocomunisme (…) această bucată de lume care vine cu niște fake-uri agresive, de gen multipolaritate, de gen reîmpărțire echitabilă a resurselor și acceselor la tehnologie și a piețelor,(…) au o particularitate îngrijorătoare, au lideri puternici. Democrațiile noastre, și în primul rând Uniunea Europeană, n-are lider deloc (…)”

Recomandări

ALTMAN PORNEȘTE RĂZBOIUL CU GOOGLE
100 LIDERI MONDIALI DAU STARTUL JO
CE ÎNSEAMNĂ TULBURAREA ARFID?
CE ESTE TULBURAREA ARFID?
CE DESTINAȚII VIZITEZI VARA ASTA?
UNDE CONDUCI ÎN WEEKEND?

„După părerea mea (…) Uniunea Europeană s-a născut puțin greșit. (…) e o caprovarză de când s-a născut ea. Și de bine ce i-a fost, și nouă, de bine ce ne-a fost, a ajuns în această criză și a venit domnul Macron și i-a dat diagnosticul. (…) Europa e în stare de pericol din cauza Rusiei, o dată. E în stare de pericol din cauza nedezvoltării tehnologice. Europa nu e nici America, nici China. (…) Domnule, suntem în ceasul al unșpelea. Lucrurile pot degenera foarte rapid. (…)

Vedem că încet-încet, Trump își rezolvă lucrurile și amenințările lui că vă abandonez lui Putin pot deveni realitate. (…) evident că într-o situație de criză, Macron zice <domnule, au plecat americanii>. Când pisica, nu e acasă joacă șoarecii pe masă. Cine-i șoarecele cel mai gras? Șoarecele-Macron. (…) dincolo de situația asta, noi vedem că devine tot mai obiectivă realitatea unei Europe fragile, fragile.” (…)

„Deci, ce spun eu, domnule, vrem să avem un lider al Europei. Întâi, trebuie să avem o Europă. (…) Ca să votăm un lider, despre care eu cred că se va arăta și sigur se va arăta. De ce? Pentru că această criză în care ne aflăm îl va aduce în față. E obiectiv și va fi, în general, în principiu, un lider de natură militară sau economică. Nu acești politruci. (…)”

„Zelenski e un om ca noi toți. E un om ca acel european pe care noi astăzi nu-l vedem. Și dacă, doamne ferește, Europa va fi într-o situație de criză militară, o să ne arate că va ține piept lui Putin. Da, ăla nu-l vedem, cum nu l-am văzut pe Zelenski. E un om ca oricare dintre noi, dar într-un anumit moment s-a dovedit că e un lider, un lider, cum îți place ție este atunci când cere momentul. (…)

„Sper să nu te superi pe noi, că eu cel puțin, nu sunt de acord că nu crezi că Europa trebuie integrată, pentru că altfel nu va supraviețui și dezintegrarea Europei te lasă pe tine la mâna rușilor și într-o situație

militară, doamne ferește, (…) în care toți vecinii tăi nu-i sunt prieteni României (…)”

„Eu cred că această criză în care ne aflăm este o uriașă oportunitate pentru liderii europeni când spun lideri, nu ăștia care sunt pe aici, poate și unii dintre ei. Iacă-tă, că s-a trezit Macron și eu cred că el face puțin mai înțelept decât Iohannis, Nemo. Și anume. Mai are cred 3 ani de mandat și se gândește <mă, peste 3 ani, dacă răsucesc eu Europa asta și o fac ca America? Sunt singurul lider care poate să fie al Europei>. Și dacă el se crede în stare, fiind un om deștept, de meserie e economist finanțist, vede lucrurile.” (…)

Rezultatele sondajului Mediafax-ZF-Aleph News:

Ești pregătit să votezi direct un singur conducător al Europei care să îndeplinească funcțiile de președinte și premier simultan pentru toate statele UE, iar în țara ta să alegi doar un guvernator și un parlament?

DA- 52%

NU- 48%

Citește și