• Misiunea ar fi trebuit să decoleze cu o rachetă rusească Proton-M de la baza de lansare Baikonur din Kazahstan în septembrie și ar fi trebuit să aterizeze pe planeta roșie nouă luni mai târziu.
  • Din cauza orbitelor lor respective în jurul Soarelui, Marte este ușor accesibil de pe Pământ doar o dată la doi ani.
  • Roverul poartă numele chimistului britanic Rosalind Franklin și misiunea sa principală ar fi trebuit să fie aceea de a determina dacă Marte a găzduit vreodată viață.

Agenția Spațială Europeană declarase anterior că misiunea era „foarte puțin probabilă” din cauza războiului Rusiei împotriva Ucrainei. Agenția Spațială Europeană a confirmat că suspendă pe termen nedefinit misiunea ExoMars rover cu partenerul Roscosmos, corporația spațială de stat din Rusia.

Anterior, Agenția Spațială Europeană (ESA) declarase că misiunea este „foarte puțin probabilă” din cauza războiului Rusiei în Ucraina. Decizia de a suspenda cooperarea cu Roscosmos a fost luată de consiliul de conducere al ESA în cadrul unei reuniuni care a avut loc săptămâna aceasta la Paris.

Deplângem profund victimele umane și consecințele tragice ale agresiunii împotriva Ucrainei„, a declarat joi, reprezentanții de la Agenția spațială europeană, într-o declarație. „Deși recunoaște impactul asupra explorării științifice a spațiului, ESA se aliniază pe deplin la sancțiunile impuse Rusiei de către statele sale membre„. Moscova a declarat că regretă această decizie „amară”.

Recomandări

ZIUA FEMEILOR DIN MUZICĂ
CÂND ADERĂ MOLDOVA LA UE
CUM ÎNVINGE EUROPA CRIZA ENERGETICĂ
PRĂBUȘIREA PODULUI DIN BALTIMORE
CILLIAN MURPHY DEVINE VEGAN
GOSLING ÎȘI FACE COMPANIE DE PRODUCȚIE

Aceasta este o [decizie] foarte amară pentru toți entuziaștii spațiului”, a declarat pe Telegram Dmitri Rogozin, șeful agenției spațiale ruse Roscosmos, calificând-o drept o „rușine”.

El a adăugat că Rusia va „efectua această expediție de cercetare pe cont propriu”. Comunicatul trimis de Agenția Spațială Europeană a adăugat că „programul Stației Spațiale Internaționale continuă să funcționeze nominal„.

În timpul weekend-ului, șeful agenției spațiale ruse, Dmitri Rogozin, a avertizat din nou că sancțiunile occidentale asupra Rusiei ar putea provoca prăbușirea ISS.

Misiunea ExoMars fusese deja amânată din 2020 din cauza pandemiei de coronavirus și a necesității de a efectua mai multe teste pe nava spațială.