- De sâmbătă, cresc amenzile pentru cei care parchează pe locurile persoanelor cu handicap
- Amenzile pornesc de la 2.000 lei şi pot ajunge la 10.000 lei, plus ridicarea maşinii
- Până acum, amenzile erau cuprinse între 1.000 lei şi 2.000 lei
Fii mai atent unde parchezi pentru că, de sâmbătă, cresc amenzile dacă laşi maşina pe locul destinat persoanelor cu dizabilităţi.
Concret, de mâine intră în vigoare Legea nr. 145 din 22 iulie 2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap.
„Nu parcaţi pe locurile rezervate pentru persoane cu handicap. Au nevoie de ele. (…) Parcarea altor mijloace de transport pe locurile de parcare adaptate, rezervate şi semnalizate prin semn internaţional pentru persoane cu handicap se sancţionează cu amendă de la 2.000 de lei la 10.000 de lei şi ridicarea mijlocului de transport de pe locul de parcare respectiv”, transmite Poliţia Română.
Până acum, amenzile erau cuprinse între 1.000 şi 2.000 lei.
Amenda este aplicată de poliţiştii de circulaţie sau chiar „personalul de control cu atribuţii în acest sens”.
Am mers la o parcare din Capitală, pentru a vedea dacă şi de ce şoferii parchează pe locurile destinate persoanelor cu handicap dacă nu au acest drept.
O doamnă ne-a dat de înţeles că se grăbeşte şi, râzând, a spus: „Nu mi-am dat seama”.
- Putin își intensifică amenințările nucleare la adresa NATO. Florin Jipa: „România trebuie să se pregătească, în primul rând, să descurajeze un atac”
- Noua linie electrică România-Moldova va purta numele lui Trump
- Proteste violente în Franța, zeci de mii de elevi și profesori cer mai mulți bani pentru Educație: „Demisia, Macron”. Trump intervine și dă vina pe „islam”
- August Hanning, fostul șef al Serviciului german de Informații, a fost arestat pentru spionaj și divulgare de secrete de stat
- Trump se oferă să îl ajute pe Putin în gestionarea posibilului focar de ciumă din Rusia: „Monitorizăm foarte atent situația”
