- Patru senatori propun modificarea Legii carantinei.
- Decizia de izolare ar putea fi contestată în termen de 24 de ore.
- În alte 24 de ore, instanţa de judecată va soluţiona sesizarea ta.
Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr. 136/2020, cunoscută drept Legea carantinei, a fost înregistrată luni în Parlament şi prevede instituirea unui termen de 24 de ore în care dacă ești pacient asimptomatic sau simptomatic poți contesta, în instanţă, decizia de izolare luată de autorităţi.
Advertisment
„Stabilirea unui termen scurt, de cel mult 24 de ore, pentru introducerea unei acţiuni judiciare este justificată de faptul că izolarea persoanelor nu poate depăşi 48 de ore. Modificarea operată va permite creşterea eficacităţii mecanismului de contestare a actului administrativ individual, astfel încat soluţionarea acestuia să se poată realiza de catre instanţa de judecată în interiorul celor 48 de ore“, se arată în expunerea de motive a proiectului de lege.
Pentru că în acest moment nu este prevăzut un termen de sesizare a instanţei, legea este interpretată diferit, motiv pentru care e nevoie de o aplicare unitară a măsurilor.
Recomandări
Termenul de 24 de ore va fi valabil şi în cazul proceselor aflate în curs de soluţionare la momentul intrării în vigoare a noilor prevederi.
- Trump laudă progresul obținut în prima zi a negocierilor SUA-China de la Geneva: „O resetare totală”
- Putin propune Ucrainei negocieri directe, pe 15 mai, la Istanbul, după 3 ani de război
- LIVE UPDATE. Război în Ucraina, ziua 1.173. Turcia „este pregătită să observe o eventuală încetare a focului în Ucraina”
- LIVE UPDATE. Război în Israel, ziua 583. Cel puțin 21 de persoane, inclusiv mai mulți copii, au fost ucise în atacurile israeliene asupra Fâșiei Gaza
- Un chatbot A.I. minte și halucinează mai mult când este rugat să dea răspunsuri scurte. Cum îi poate fi afectată funcționalitatea
Partenerii noștri