- Peste 22 de milioane de americani au votat anticipat, fie în persoană, fie prin corespondență
- În 2016, doar 6 milioane de alegători își exprimaseră opțiunea anticipat
- Experții spun că oamenii preferă să voteze devreme din cauza pandemiei de coronavirus, dar și pentru că democrații au lansat apeluri multiple prin care îndeamnă populația să meargă la urne
- Alegerile prezidențiale au loc pe 3 noiembrie
Oficialii americani din toate statele raportează un record de voturi anticipate, cu aproape 3 săptămâni înaintea alegerilor prezidențiale din 3 noiembrie, relatează BBC.
Peste 22 de miliaone de americani americani au votat anticipat, fie în persoană, fie prin corespondență, adică de aproape 4 ori mai mult decât în același punct al cursei electorale din 2016, când doar 6 milioane de votanți își exprimaseră opțiunea.
Experții explică faptul că acest trend este corelat cu pandemia de coronavirus, care i-a determinat pe mulți să voteze anticipat, pentru a evita aglomerația de la secțiile de votare.
În Texas, un stat care are restricții destul de stricte în ceea ce privește eligibilitatea alegătorilor pentru votul prin corespondență, a atins un record absolut pentru prima zi de votare anticipată.
De asemenea, în Ohio, un stat care poate juca un rol crucial în rezultatul final al alegerilor, au fost solicitate 2.3 milioane de buletine de vot, dublu față de 2016.
Presa americană relatează că democrații înregistrați au depășit numărul celor republicani de aproape 2 ori.
Femeile și afroamericanii sunt cei care votează în număr deosebit de mare dintre democrați. Aceștia au fost motivați de antipatia față de Donald Trump sau de protestele contra justiției generate de moartea lui George Floyd.
În total, 43 de state şi capitala federală Washington au implementat sisteme de vot ancticipat în alegeri. Aproape 75 de milioane de buletine de vot prin corespondenţă au fost comandate sau trimise, față de cele 33 de milioane din 2016, iar cutii poştale speciale sau puncte de colectare au fost instalate.