- Victor Ponta şi Robert Negoiţă ţi-au pregătit o alianţă pentru alegerile locale, împotriva “ciumei roşii”
- Partidele celor doi au format Alianţa Pro Bucureşti 2020 care va propune candidaţi pentru Bucureşti
- La conferinţa de presă, Ponta şi Negoiţă s-au invitat reciproc să candideze la Primăria Capitalei
- Cristian Hriţuc spune că noua Alianţa Pro Bucureşti 2020 va diminua şansele Gabrielei Firea şi îl ajută pe Nicuşor Dan
- Marcel Ciolacu: Un om de stânga a ales să facă jocurile PNL, Gabriela Firea îi va spulbera
Dacă locuieşti în Bucureşti şi vrei să ştii cine mai vrea să se ocupe de banii tăi în următorii patru ani, trebuie să afli de noua Alianţă Pro Bucureşti 2020. Ce poţi nota în dreptul ei? Este o alianţă politică anunţată astăzi de liderul Pro România, Victor Ponta, şi Robert Negoiţă, primarul Sectorului 3, proaspăt plecat din PSD.
Cei doi îţi promit că vor căuta pentru Bucureşti „gospodari harnici“, „oameni ai faptelor, nu care să stea de dimineaţa până seara la televizor“. Numele acestor gospodari rămân încă un secret. Vor fi anunţaţe în perioada următoare, iar prezenţa unuia dintre liderii Alianţei în cursa pentru primăria Capitalei e pusă sub semnul întrebării.
Marcel Ciolacu îl acuză pe Victor Ponta de trădare. „Aşa-zisa alianţă anunţată de Victor Ponta reprezintă un ajutor direct pentru Nicuşor Dan. Un om de stânga a ales să trădeze din nou valorile social-democrate şi să facă jocurile PNL şi ale preşedintelui Iohannis. Păcat! Le dau însă o veste proastă: Gabriela Firea îi va spulbera“, a scris liderul PSD pe pagina sa de Facebook la scurt timp după anunţul lui Ponta şi al lui Negoiţă.
Cristian Hriţuc, analist politic, are cu totul altă opinie. Marii câştigători ai acestei mişcări politice sunt Victor Ponta şi Nicuşor Dan: „Principalul perdant este PSD şi Gabriela Firea. Este o mişcare extraordinar de bună pentru Victor Ponta. Negoiţă e foarte bine cotat în sondaje. Reuşeşte să rupă un electorat important PSD-ului. Al doilea câştigător e Nicuşor Dan. La el nu se pune problema unei victorii, ci se pune problema cu cât va câştiga“.
Autor: Cristina Ioniceanu
- Serbia, între Europa și Putin. Va reuși „Lista Studenților” să reducă dependența energetică de Rusia, după înfrângerea lui Vučić?
- Deficitul scade pe hârtie, dar România rămâne campioana UE la deficit. Ce arată cifrele prezentate de Nazare versus datele Eurostat
- SRI: Rusia, în spatele incendiului de la platforma industrială Carfil din Brașov. Rețeaua viza și alte ținte în România
- Anthropic pregătește una dintre cele mai mari listări bursiere din istorie: compania a depus documentele pentru Nasdaq și vizează o evaluare de până la 1.750 de miliarde de dolari
- Trump îi îndeamnă pe israelieni să îl voteze pe Netanyahu. Statele Unite și Israelul vor relua atacurile în Iran: „Trebuie să ducem treaba la capăt”
