• 25 de lideri internaționali celebrează 80 de ani de la debarcarea din Normandia.
  • Președintele Macron, Regele Charles al III-lea, Președintele Biden, Premierul Justin Trudeau între alții, dar și invitatul special Volodimir Zelenski sunt prezenți.
  • Președintele francez și cel american și-au făcut o intrare impresionantă, alături de Brigitte Macron și Jill Biden, sub steagurile celor două țări ridicate de soldați ai Legiunii străine.

Aliații din al Doilea Război Mondial se reunesc azi în Normandia pentru a celebra 80 de ani de la debarcarea care a condus la învingerea nazismului. Președintele Macron, Regele Charles al III-lea, Președintele Biden, Premierul Justin Trudeau între alții, dar și invitatul special Volodimir Zelenski sunt prezenți în timp ce rușii, care au adus din nou războiul în Europa, nu au fost invitați.

Ce reprezintă aceasta D Day ?

A fost cea mai importantă operațiune a Aliaților care au reușit să își debarce trupele pe plajele din Normandia după luni de pregătiri și mai ales după ce au reușit să îi păcălească într-o oarecare măsură pe naziști. Locul debarcării a fost una dintre cele mai căutate informații în acea primăvara a anului 1944.
156.000 de soldați au debarcat în «ziua cea mai lungă» între care 10.000 au murit în timpul luptelor crunte care s-au dat atunci. Operațiunea a implicat 5.000 de vase, 50.000 de vehicule și 11.000 de avioane și planoare, iar puterile Axei au pierdut între 4.000 și 9.000 de oameni.

200 de veterani au venit la ceremonii. Mărturiile lor sunt impresionante și, daca ați văzut filmul «Ziua cea mai lungă» sau «Salvați soldatul Ryan», veteranii spun că totul a fost mult mai înspăimântător decât ceea ce vedem în aceste producții cinematografice. Și-au văzut camarazii secerați alături, mulți dintre ei au continuat deși erau răniți, un număr impresionant au rămas cu traume psihice după aceasta bătălie care a angajat victoria aliaților.

Recomandări

ALTMAN PORNEȘTE RĂZBOIUL CU GOOGLE
100 LIDERI MONDIALI DAU STARTUL JO
CE ÎNSEAMNĂ TULBURAREA ARFID?
CE ESTE TULBURAREA ARFID?
CE DESTINAȚII VIZITEZI VARA ASTA?
UNDE CONDUCI ÎN WEEKEND?

30.000 de soldați își dorm somnul de veci în cimitirele din Normandia, americani, englezi, canadieni, neozeelandezi, francezi sau germani și Franța organizează un omagiu în fiecare an.

În această dimineață au fost ceremonii pe toate plajele debarcării. Emmanuel Macron a fost alături de Regele Charles pe plaja pe care au debarcat britanicii, Gabriel Attal alături de prințul William pe plaja unde au debarcat canadienii și are loc ceremonia de Colleville sur Mer, lângă Omaha Beach, unde au debarcat americanii. Președintele francez și cel american și-au făcut o intrare impresionantă, alături de Brigitte Macron și Jill Biden, sub steagurile celor două țări ridicate de soldați ai Legiunii străine și imnurile au fost intonate înainte de discursurile oficiale.

În fata britanicilor, sosiți, că în urma cu 80 de ani, traversând Marea Mânecii în șalupe, Macron a spus: Nimeni, în Franța, nu poate uita sacrificiul vostru. Regele Charles III a spus și el: Trebuie să ne amintim de ei din nou și și din nou.

Prințul William, care a reprezentat coroana britanică pe plajele unde au debarcat canadienii a spus și el: Mulțumim pentru libertatea noastră și mulțumim pentru serviciul vostru.

Președintele Macron a decorat cu Legiunea de onoare 6 dintre veteranii americani care au traversat

Citește și