Ambulanţierii din Cluj protestează: „Am primit sporuri de recunoştinţă în valoare de trei lei“

Ambulanţierii din Cluj protestează: „Am primit sporuri de recunoştinţă în valoare de trei lei“

Ambulanţierii din Cluj protestează: „Am primit sporuri de recunoştinţă în valoare de trei lei“

Activi zi de zi în lupta cu COVID, medicii şi asistenţii de la Serviciul de Ambulanţă Cluj au ajuns la epuizare şi au ieşit în stradă să îşi strige nemulţumirile. Din cauza timpului de dezinfectarea a maşinilor şi a numărului scăzut de personal, medicii ajung tot mai târziu la pacienţii care sună la 112. Stau ore întregi în combinezoane, unii s-au infectat, iar alţii merg cu groază acasă la familiile lor. Pentru tot acest sacrificiu li s-a promis sporuri considerabile, dar au ajuns să primească între 3 şi 22 lei. 

Marin Petruț, ambulanţier: „Ce cerem? În primul rând ni s-au promis nişte sporuri care nu ni s-au acordat. Noi de când a început pandemia nu am primit niciun spor. 63 de lei am primit eu, impozabili. Noi efectiv am ajuns în fază de epuizare. Avem nouă colegi din tura mea care sunt infectaţi cu COVID, patru s-au reîntors la muncă. Lucrăm cu frică în spate. În costumele alea albe dacă stăm şase ore e foarte greu. Nimeni nu ne recunoaşte drepturile. Degeaba! Posturi nu sunt. Suntem cam la nivel de 60%.”

Ion Bartolomeu, ambulanţier: „Este foarte stresant. Spre exemplu eu am fost de serviciu azi-noapte şi mergem la solicitări luate de dimineaţă, a doua zi. Ajungem să stăm câte şapte-opt ore în combinezon. Am avut un caz la Spitalul Judeţean când nu au avut unde să pună pacienţii şi a fost un coleg pacient care a stat opt ore cu pacientul în maşină, cu saturaţii mici.“

Rareș Ghilea, preşedinte sindicat Ambulanţă Cluj: „Este un protest de atenţionare a factorilor de decizie. Noi nu înţelegem nişte lucruri. Colegii mei şi-au făcut treaba şi la noi au fost internaţi, carantinaţi, stresul foarte mare şi în familiile noastre. Am ajuns să ne dezbrăcăm la intrare ca nu ne mai primesc soţiile. Creşterea timpilor de aşteptare pe apelarea 112. Am avut cei 34 de colegi care au lucrat pe starea de urgenţă, au rămas fară serviciu, Ministerul a luat măsuri, dar până în decembrie, ce-i drept cu posibilitatea de prelungire, dar ei au copii, vine iarna, mă întreabă că ei ce fac? Ar fi un dezastru să îi pierdem.”

Exit mobile version