• Poliţiştii şi jandarmii bucureşteni au dat, în weekend, 2.000 de sancţiuni în valoare de 1.100.000 lei 
  • Sancțiunile, aplicate ca urmare a încălcării măsurilor pentru prevenirea şi combaterea efectelor epidemiei.
  • Polițiștii au dat amenzi în hipermarket-uri, pieţe, terase și mijloace de transport

Conform Poliţiei Capitalei, în intervalul 24-26 iulie, peste 800 de poliţişti, ajutaţi de 300 de jandarmi şi reprezentanţi ai altor instituţii, au făcut verificări la peste 350 de operatori economici, precum şi în mijloacele de transport în comun, urmărind respectarea măsurilor pentru prevenirea şi combaterea efectelor epidemiei.

În cele trei zile au fost verificate mari complexuri comerciale, hipermarket-uri, hale şi pieţe agroalimentare, terase şi locuri de agrement, mijloace de transport în comun, inclusiv din zonă celor cu regim taxi.

Au fost constatate şi aplicate aproximativ 2.000 sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 1.110.000 lei.

Recomandări

ZIUA FEMEILOR DIN MUZICĂ
CÂND ADERĂ MOLDOVA LA UE
EUROPA ÎNVINGE CRIZA ENERGETICĂ
PRĂBUȘIREA PODULUI DIN BALTIMORE
CILLIAN MURPHY DEVINE VEGAN
GOSLING ÎȘI FACE COMPANIE DE PRODUCȚIE

Din acest total, 300 au fost aplicate pentru nerespectarea măsurilor de protecţie individuală şi 81 pentru încălcări ale normelor de convieţuire socială.

16 sancţiuni au fost aplicate pentru situaţii ce cad sub incidenţa legislaţiei privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite, iar 18 pentru încălcarea unor norme privind sănătatea publică şi a unor prevederi referitoare la normele sanitar-veterinare şi siguranţa alimentelor.

În domeniul rutier, pe parcursul acestei perioade au fost constatate şi aplicate peste 1. 500 de sancţiuni contravenţionale.

De asemenea, poliţiştii au purtat discuţii, atât cu cetăţenii, cât şi cu reprezentanţii agenţilor economici, pentru a da anumite lămuriri şi informaţii cu privire la măsurile de prevenire a infectării cu virusul COVID-19.

Totodată, în ultimele 3 zile, poliţiştii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti au continuat activităţile de verificare a respectării măsurilor aplicabile pe durata stării de alertă pentru prevenirea şi combaterea efectelor epidemiei. Verificările s-au desfăşurat în tot municipiul Bucureşti şi au vizat, cu precădere, modul în care se respectă obligaţia de a purta masca de protecţie pe timpul deplasării în autovehiculele care efectuează transport de persoane.

În urma controalelor efectuate au fost verificate peste 250 de autovehicule şi aplicate aproape 100 de sancţiuni contravenţionale.