- La summitul NATO din Ankara s-au anunţat mai multe acorduri care vizează fie producţia de echipamente militare americane în Europa, fie dezvoltarea unor servicii de mentenanţă ale unor rachete de înaltă tehnologie pe teritoriul european.
- La începutul acestui an, Casa Albă a publicat „America first arms transfer strategy”, care arată cum gândeşte Administraţia Trump când vine vorba despre transferurile de arme către alte state sau chiar producţia de echipamente militare în SUA.
- Din surse ale Monitorului Apărării şi Securităţii, România a fost singura ţară membră a UE, care a luat împrumut prin SAFE şi care a insistat ca achiziţiile prin acest program să se facă şi din state non-UE, precum Statele Unite.
La summitul NATO din Ankara s-au anunţat mai multe acorduri care vizează fie producţia de echipamente militare americane în Europa, fie dezvoltarea unor servicii de mentenanţă ale unor rachete de înaltă tehnologie pe teritoriul european. Mai mult decât atât, chiar cu câteva zile înainte de summit, Germania anunţa că ar vrea să întărească mai mult cooperarea dintre companiile germane şi cele americane din industria militară şi că acest lucru nu ar merge contra intereselor deja anunţate de Europa, de a scădea independenţa de SUA şi de a revitaliza companiile europene de apărare. Cu toate acestea, dacă ne uităm la cum s-a desfăşurat summitul NATO din Ankara şi care erau preocupările aliaţilor cu privire la ce ar putea spune Donald Trump, ne dăm seama că acordurile pe apărare au salvat puţin situaţia, scrie Monitorul Apărării și Securității.
E lăsată industria europeană de apărare în spate pentru a-l mulţumi pe Donald Trump?
Bani, bani, bani: 54 de miliarde de dolari în contracte militare
S-a vorbit foarte mult despre bani în cele două zile ale summitului NATO din Anakara, o discuţie pe placul preşedintelui american, Donald Trump. S-a discutat despre cât vor investi statele aliate în apărare în următoarea perioadă (cu un obiectiv de 5% din PIB, deşi unele state abia au depăşit 2%) şi, mai ales, despre contracte mari de apărare, achiziţii de proporţii, unele dintre ele de la companii americane. Ca o noutate, unele companii americane din industria de apărare au decis să înceapă în Europa producţia de rachete şi să ofere servicii de mentenanţă, pe teritoriul european, pentru mult căutatele rachete interceptoare PAC-2, necesare sistemelor antiaeriene Patriot.
STINGER, AMRAAM şi PAC-3
Pentru rachetele Stinger, Germania şi Ţările de Jos, în colaborare cu Comitetul de Parteneriat pentru Sprijinul NATO şi Statele Unite, vor stabili capacităţi de producţie europene pentru racheta lansată de pe umăr şi fabricată de RTX, scrie Politico. În baza acordului, SUA ar autoriza producţia în Europa, menţinând în acelaşi timp cerinţele de vânzări militare externe care permit Washingtonului să controleze vânzările finale.
Acordul pe rachete AMRAAM include Belgia, Canada, Finlanda, Germania, Ţările de Jos şi Norvegia, cu o altă ţară încă neanunţată. Scopul nu este încă un contract de producţie, ci o declaraţie de intenţie pentru un studiu de fezabilitate pentru extinderea producţiei de rachetă AIM-120C-8 în Europa. Germania, Ţările de Jos, Polonia, Suedia şi SUA urmează să semneze o altă declaraţie de intenţie cu Lockheed Martin pentru o facilitate europeană de mentenanţă a PAC-3. De asemenea, companiile Rheinmetall şi Lokcheed Martin au anunţat că vor produce ATAC-MS în Germania, în viitor, iar Danemarca, Finlanda, Germania şi Norvegia au convenit să achiziţioneze drone de supraveghere Northrop Grumman MQ-4C Triton.
Bani europeni pe echipamente europene?
Acordurile anunţate şi retorica secretarului general al NATO, Mark Rutte, care spune că „Lumea va vedea industrii din America de Nord şi Europa lucrând mână în mână, inovând împreună şi dezvoltând capabilităţi de generaţie următoare,” riscă să pună în pericol eforturile şi planurile companiilor europene de apărare, care, văzând programele de reînarmare precum SAFE sau ajutorul oferit de UE Ucrainei, de 90 de miliarde de euro, pe care trebuie să îi folosească în Europa, au început să îşi dezvolte infrastructura astfel încât să facă faţă unui posibil val de comenzi.
Comisia Europeană insistă de câţiva ani de zile, în special de la începutul războiului din Ucraina, ca statele europene să cumpere arme europene, astfel încât să fie dezvoltată industria europeană de apărare şi, în caz de urgenţe, apărarea să poată fi făcută mai uşor şi mai rapid. Mai mult decât atât, în prezentarea conceptului NATO 3.0, la începutul acestui an, Colby Elbridge spunea că Europa (statele aliate) trebuie să înveţe să fie independente, să se apere singure în caz de război, şi să înveţe să achiziţioneze strategic armamentul. Această „reducere a dependenţei de armele americane” nu se vede, însă, la plan concret, ci doar la nivel declarativ, întrucât acordurile anunţate la summit demonstrează că se doreşte o implicare tot mai mare a marilor companii americane de apărare în înzestrarea Europei.
America First, Europe Second
La începutul acestui an, Casa Albă a publicat „America first arms transfer strategy”, care arată cum gândeşte Administraţia Trump când vine vorba despre transferurile de arme către alte state sau chiar producţia de echipamente militare în SUA.
„Echipamentele militare fabricate în America sunt cele mai bune din lume, ceea ce duce la dominaţia americană asupra exporturilor internaţionale de apărare. Este esenţial ca Statele Unite să utilizeze pe deplin acest avantaj comparativ în transferurile de arme, atât ca instrument de politică externă, cât şi ca instrument de extindere a producţiei şi transferului intern.
Pentru a ne menţine dominaţia militară şi superioritatea tehnologică, a venit momentul să stabilim, să implementăm şi să executăm o Strategie de Transfer de Arme „America pe Primul Loc”. Fiind prima strategie de acest fel, aceasta va asigura că viitoarele vânzări de arme vor prioritiza interesele americane, utilizând achiziţii şi capital străin pentru a construi producţia şi capacitatea americane. Această strategie va promova o întreprindere industrială de securitate naţională superioară din punct de vedere tehnologic, pregătită şi rezistentă. Va consolida baza industrială de apărare a Statelor Unite pentru a se asigura că are capacitatea de a sprijini armata noastră, aliaţii şi partenerii noştri, în special pe măsură ce creştem partajarea sarcinilor”.
O astfel de strategie i-ar folosi şi Europei pentru a-şi creşte capacitatea de producţie, pentru a susţine companiile de apărare şi pentru a nu depinde de relaţia – uneori personală – pe care preşedintele american, Donald Trump, o are cu liderii unor state aliate sau chiar cu liderii unor state inamice ale Alianţei.
Cum se vede din România această situaţie? Ei bine, România face echilibristică diplomatică de ceva vreme, încercând să facă pe plac şi Europei, şi Statelor Unite şi mai puţin chiar României. Din surse ale Monitorului Apărării şi Securităţii, România a fost singura ţară membră a UE, care a luat împrumut prin SAFE şi care a insistat ca achiziţiile prin acest program să se facă şi din state non-UE, precum Statele Unite.
Intenţia sa a fost semnarea unui contract cu compania americană producătoare de arme de asalt Sig Sauer, cu care nu a reuşit nici până acum să semneze un contract, deşi acesta era unul dintre cele mai importante şi urgente contracte din întreg programul. De altfel, modul în care România a reacţionat vizavi de acest contract a adus multă furie din partea unei companii europene producătoare de armament, FN Herstal, care credea că are întâietate în program mai ales pentru că este companie europeană şi, în cadrul SAFE, sunt promovate contractele cu companii din Europa. Recent, FN Herstal a anunţat un contract între Franţa şi Belgia pentru achiziţia de arme FN EVOLYS de cal. 5.56 şi 7.62 mm şi spera că acelaşi model ar putea fi aplicat şi României.
Însă România are alte planuri. A pus ochii pe Sig SAUER şi pe şapca „Make America Great Again”.
