• Luând cuvântul la Moscova pentru a marca cea de-a 350-a aniversare a naşterii ţarului rus Petru cel Mare, Putin a făcut o paralelă între „Marele Război” purtat de fostul țar și invazia din Ucraina, ambele punându-le pe seama „recuceririi teritoriilor rusești”.
  • Putin, aflat acum în al 23-lea an la putere, a încercat, în repetate rânduri, să justifice acțiunile Rusiei în Ucraina, unde forțele sale au devastat orașe, au ucis mii de oameni și au determinat o migrație în masă, propovăduind o viziune asupra istoriei care afirmă că Ucraina nu are o identitate națională reală sau o tradiție de stat.
  • În ultimii ani, interesul lui Putin pentru istoria Rusiei a apărut tot mai mult în aparițiile sale publice.

Președintele rus Vladimir Putin i-a adus joi un omagiu țarului Petru cel Mare la 350 de ani de la nașterea sa, făcând o paralelă între ceea ce el a descris ca fiind cele două misiuni istorice de recucerire a teritoriilor rusești.

„Petru cel Mare a purtat Marele Război al Nordului timp de 21 de ani. S-ar părea că a fost în război cu Suedia, a luat ceva de la ei. El nu a luat nimic de la ei, a luat înapoi (ceea ce era al Rusiei)”, a spus Putin.

„Se pare că și nouă ne-a revenit sarcina de a returna (ceea ce este al Rusiei) și de a întări (țara). Și dacă pornim de la faptul că aceste valori fundamentale stau la baza existenței noastre, vom reuși cu siguranță să rezolvăm sarcinile cu care ne confruntăm.”

Recomandări

ORBAN CONTRA UE
SECURITATE LA MAREA NEAGRĂ
RUȘII JEFUIESC ÎN KURSK
AȘA, XI?
FLORENȚA COMBATE TURISMUL
TINEREȚE FĂRĂ BĂTRÂNEȚE

Putin, aflat acum în al 23-lea an la putere, a încercat, în repetate rânduri, să justifice acțiunile Rusiei în Ucraina, unde forțele sale au devastat orașe, au ucis mii de oameni și au pus pe fugă milioane de oameni, propovăduind o viziune asupra istoriei care afirmă că Ucraina nu are o identitate națională reală sau o tradiție de stat.

Petru cel Mare, un modernizator autocrat admirat atât de rușii liberali, cât și de cei conservatori, a domnit timp de 43 de ani și a dat numele său unei noi capitale, Sankt Petersburg – orașul natal al lui Putin – pe care a ordonat să fie construită pe un teren pe care l-a cucerit de la Suedia.

A fost un proiect care a costat viețile a zeci de mii de șerbi, recrutați ca muncitori forțați pentru a construi „fereastra lui Petru către Europa” în mlaștinile de pe coasta Mării Baltice.

Petru cel Mare, un lider militar dur care a extins foarte mult teritoriul rusesc

Televiziunea de stat a difuzat un documentar în care îl lăuda pe Petru cel Mare ca fiind un lider militar dur, care a extins foarte mult teritoriul rusesc în detrimentul Suediei și al Imperiului Otoman cu ajutorul armatei și marinei modernizate pe care le-a construit.

În ultimii ani, interesul lui Putin pentru istoria Rusiei a apărut tot mai mult în aparițiile sale publice.

În aprilie 2020, când Rusia s-a confruntat cu primul val de COVID-19, Putin a stârnit uimirea în unele medii când a comparat pandemia cu invaziile nomade turcești din secolul al IX-lea din Rusia medievală, în timpul unui discurs televizat adresat națiunii.

În iulie 2021, Kremlinul a publicat un eseu de aproape 7.000 de cuvinte al lui Putin, intitulat „Despre unitatea istorică a rușilor și ucrainenilor”, în care susținea că Rusia și Ucraina sunt o singură națiune, divizată în mod artificial. Acesta a pus bazele pentru desfășurarea trupelor sale în Ucraina în februarie.

Moscova afirmă că a trimis trupe în Ucraina pentru a dezarma și „denazifica” vecinul său. Ucraina și aliații săi spun că Putin a lansat un război de agresiune neprovocat.

În perioada premergătoare lansării a ceea ce Rusia numește „operațiunea sa militară specială”, Putin l-a acuzat pe Vladimir Lenin, fondatorul Uniunii Sovietice, că a creat Ucraina pe ceea ce Putin a spus că a fost istoric teritoriul rusesc și că a plantat sămânța prăbușirii URSS.

Totuși, liderul rus a adus o laudă prudentă lui Iosif Stalin, pentru că a creat „un stat puternic centralizat și absolut unitar”.

În aparițiile sale publice, Putin trădează interesul său pentru istoria Rusiei

Putin are notorietate în ceea ce privește idolatrizarea liderilor care îi împărtășesc propriile viziuni conservatoare, inclusiv țarul Alexandru al III-lea și prim-ministrul pre-revoluționar Piotr Stolypin, ambii având monumente ridicate în onoarea lor în întreaga țară.

Între timp, liderii considerați antitetici față de un stat rus puternic și unitar, inclusiv Lenin și Nikita Hrușciov, și-au văzut contribuțiile minimalizate.

„Lui Putin îi plac liderii pe care îi vede ca pe niște manageri duri și puternici”, a declarat Andrei Kolesnikov, cercetător la Carnegie Endowment for International Peace.

„El vrea să fie văzut ca un modernizator în stilul lui Petru (cel Mare), chiar dacă va rămâne în istorie ca un conducător crud, mai degrabă ca Ivan cel Groaznic”, a adăugat el.