• UK planifică să vaccineze 400 de mii de oameni în prima etapă
  • Autoritățile britanice au decis să întârzie inocularea cu a doua doză pentru a fi vaccinați cât mai mulți
  • Pfizer și BioNTech au avertizat că cele două doze sunt cruciale pentru a obține o protecție maximă împotriva Covid

Expertul american în boli infecțioase, dr. Anthony Fauci, a declarat că nu este de acord cu abordarea Regatului Unit de a amâna cea de-a doua doză a vaccinului Pfizer/BioNTech, scrie The Guardian.

Vineri, dr. Fauci a declarat pentru CNN că Statele Unite nu vor merge pe urmele Regatului Unit și vor urma instrucțiunile Pfizer și BioNTech de a administra a doua doză de vaccin la trei săptămâni după prima inoculare.

În ciuda unui val de proteste, medicii-șefi din Marea Britanie au întârziat a doua doză de vaccin Pfizer/BioNTech pentru pacienți, ceea ce înseamnă că oamenii ar urma să aștepte până la 12 săptămâni pentru a doua inoculare.

Recomandări

MACRON CERE ARMĂ NUCLEARĂ PENTRU UE
CE FACEM CU POLUAREA?
CHINA AVERTIZEAZĂ SUA
BANII PENTRU UCRAINA RĂMÂN ÎN SUA
NO MORE EMMA?
SORANA MERGE ÎN TURUL 3 LA MADRID OPEN

Pfizer și BioNTech au avertizat, de asemenea, că cele două doze sunt cruciale pentru a obține o protecție maximă împotriva Covid, spunând că nu au dovezi că o singură doză ar proteja pacienții după trei săptămâni.

Chris Whitty, medicul-șef al Angliei, susține că motivul care stă la baza deciziei de a întârzia a doua doză de vaccin este ca să se asigure că sunt vaccinați cât mai mulți oameni.

„Trebuie să urmăm principiile sănătății publice și să acționăm în viteză dacă vrem să învingem această pandemie care se desfășoară în comunitățile noastre și credem că publicul va înțelege și ne va mulțumi pentru această acțiune decisivă”, spun oficialii britanici din sănătate.