• ÎPS Calinic susţine că nu le-a interzis preoţilor să ceară bani de la enoriaşi.
  • Parohiile pot cere o singură taxă stabilită de către Consiliul Parohial.
  • Taxa este pentru concesionarea şi întreţinerea locurilor de înmormântare din cimitire.

ÎPS Calinic, arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor, a afirmat că nu le-a interzis preoților să ceară bani pentru serviciile religioase, ci i-a rugat să ceară „cu decență”..

Astfel, Înaltul ierarh a clarificat mesajul unei circulare transmisă de către Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor tuturor parohiilor din judeţ, în luna august a anului trecut.

„Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhieposcop al Sucevei și Rădăuților, în circulara din 14 august 2020, nu a interzis, ci a rugat preoții, ca prin consiliul parohial să ceară cu decență contribuțiile bănești. Totodată a făcut trimitere la hotărârea Sfântului Sinod, care menționează faptul că există doar o singură taxă și aceea se va stabili de către consiliul parohial, taxă pentru concesionarea și întreținerea locurilor de înmormântare din cimitire”, a transmis miercuri Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Preotul trebuie să elibereze chitanțe în urma donațiilor

În hotărârea Sfântului Sinod se spune despre contribuțiile benevole că reprezintă „sumele oferite de credincioși cu ocazia săvârșirii unor Sfinte Taine și ierurgii. Cuantumul acestora este stabilit de către Consiliul Parohial și are în vedere cheltuielile de funcționare a parohiilor. Sfântul Sinod a reiterat interdicția condiționării oficierii de către preot a slujbei înmormântării de plata vreunei taxe mai ales în cazul familiilor sărace, dar parohiile consideră necesare contribuțiile benevole ca donație din partea familiei pentru întreținerea bisericii parohiale. În aceste cazuri, preotul trebuie să elibereze chitanțe familiilor care au donat banii respectivi”, conform preotului Alexandru Flavian Sava, purtător de cuvânt al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.