• El a descris atacurile împotriva evreilor din urmă cu mai bine de 80 de ani ca fiind „echivalentul nazist al Proud Boys”
  • Actorul, care este un aspru critic al lui Donald Trump, l-a descris pe acesta ca un „lider ratat” şi „cel mai slab preşedinte din istorie”
  • „Trebuie să tragem la răspundere oamenii care ne-au adus în acest punct”, a mai spus el

Într-un video postat pe Twitter, Arnold Schwarzenegger a comparat protestele din Washington cu Kristallnacht, un incident din Germania, din 1938, în care naziştii au ars sinagogile şi au distrus magazinele deţinute de evrei, relatează The Telegraph.

„Fiind din Europa, am văzut cum lucrurile pot scăpa de sub control. Cred că trebuie să fim conştienţi de consecinţele cumplite ale egoismului şi cinismului”, a avertizat fostul guvernator al statului California.

Schwarzenegger şi-a amintit că a crescut înconjurat de bărbaţi care şi-au băut „vina pentru participarea în cel mai malefic regim din istorie”. Tatăl său, la fel ca alţi bărbaţi din cartier, se întorcea beat acasă o dată sau de două ori pe săptămână şi „ţipa, ne lovea şi o speria pe mama”.

Această amintire dureroasă, spune actorul, nu a mai făcut-o publică până acum, dar a ales să facă acest lucru pentru a sublinia „durerea emoţională” pe care aceşti bărbaţi o trăiau.

Schwarzenegger a comparat protestatarii pro-Trump, care au luat cu asalt Capitolul, cu Kristallnacht. El a descris atacurile împotriva evreilor din urmă cu mai bine de 80 de ani ca fiind „echivalentul nazist al Proud Boys”.

Actorul, care este un aspru critic al lui Donald Trump, l-a descris pe acesta ca un „lider ratat” şi „cel mai slab preşedinte din istorie”.

„Trebuie să tragem la răspundere oamenii care ne-au adus în acest punct”, a mai spus el.