- Parlamentul a adoptat marți moțiunea de cenzură inițiată de PSD.
- Au fost peste 280 de senatori și deputați care au votat moțiunea de cenzură.
- PNL a participat la ședință, dar nu a votat.
Actualizare 15:00. Moțiunea de cenzură a fost adoptată, după ce 281 de parlamentari au votat.
PSD și USR PLUS au anunțat că moțiunea a fost adoptată, deși numărătoare oficială are loc în aceste momente.
Actualizare 14:10. Dezbaterile pe marginea moțiunii de cenzură s-au încheiat. Urmează votul senatorilor și deputaților. Membrii Guvernului sunt prezenți, însă nu votează.
Diana Şoşoacă, către Florin Cîţu: Dacă sunteţi Superman, eu sunt Xena, prinţesa războinică
Actualizare 14:00. Senatorul Diana Şoşoacă l-a atacat pe premierul Florin Cîţu de la microfonul Parlamentului.
„Aţi spus că 70% din popor este formată din proşti, vă aduc aminte că sunteţi prim-ministru peste o ţară formată din proşti, iar dumneavoastră sunteţi cel dintâi”, a spus senatorul Şoşoacă de la tribuna Parlamentului.
În timpul discursului, Diana Şoşoacă i-a ameninţat pe guvernanţi că îi va băga într-un sac pentru cadavre.
„Voi sunteţi cei care aţi omorât oameni.. când o să aduc sacul următoarea dată, vă bag în el şi trag fermoarul”, a ameninţat senatorul independent.
La finalul discursului, parlamentarul i-a cerut premierului „să dispară”
„Dacă dumneavoastră sunteţi Superman, eu sunt Xena prinţesa războinică… Să vă spun pe limba dumneavoastră de la CIA, get lost (dispari-n.r.)”, a precizat Diana Şoşoacă.
Moţiunea de cenzură PSD este supusă aprobări marţi în plenul reunit al Parlamentului.
Actualizare 13:25. Florin Cîţu şi Gabriela Firea au avut un schimb de replici la dezbaterea moţiunii de cenzură, după ce premierul a caracterizat situaţia USR drept absurdă şi l-a citat pe scriitorul Franz Kafka. „Îi văd pe colegii din PSD că se uită în telefoane, căutaţi detalii despre Kafka, nu-i aşa?”, a spus Cîţu.
„Azi e Ziua Educaţiei. Mă aşteptam ca dl. prim-ministru să facă o referire în discursul său la profesori, învăţători, la elevi, pentru că aşa e normal. Nu a făcut nicio precizare. Să spunem că îl scuzăm. În schimb, a îndrăznit să facă o referire din sfera educaţiei, a culturii, care consider că nu îi face cinste şi cred că această atitudine, nu vreau să spun obraznică, această autosuficienţă, această aroganţă a domniei sale, l-au pierdut, pentru că să vii sub cupola Parlamentului şi (…) să vii la microfon citind – apropos, dle. prim-miistru, concediaţi-vă consultanţii – de pe foaie, deci nu improvizând, să spui că pesediştii nu ştiu cine e Kafka, eu cred că nu vă face cinste această referire”, spune Gabriela Firea.
Ea îi dă replica premierului.
„Probabil dvs. nu ştiţi cine e Dinu Săraru şi nu aţi citit romanul <Nişte ţărani>, deşi maestrul Săraru e din zona dvs, din Vâlcea. Sunt absolut convinsă că nu ştiaţi acest lucru şi vi-l aduc la cunoştiinţă”, adaugă Firea.
Premierul i-a ironizat pe social-democraţi.
„Este o moţiune a frustrării şi absursului. (Franz-n.r.) Kafka ar fi mândru de voi. Îi văd pe colegii din PSD că se uită în telefoane, căutaţi detalii despre Kafka, nu-i aşa?”, a spus Florin Cîţu.
Grindeanu, către USR: Votul de azi nu este suficient pentru a poza în virgină
Actualizare 13:10. Discursul lui Sorin Grindeanu:
„Mă adresez exclusiv reprezentanţilor USR. Vă spun direct: astăzi, trebuie să vă recunoaşteţi public contribuţia majoră la dezastrul acestei guvernări! Să vă asumaţi răspunderea în faţa românilor! Şi să votaţi moţiunea de cenzură a PSD! Moţiunea nu este doar despre Cîţu! Deşi… ştiu – şi ştiu toţi românii!… aţi vrea să daţi delete anului în care aţi fost acolo, la guvern! Moţiunea PSD este şi despre voi, cei de la USR-PLUS. Despre eşecul vostru în a administra ţara! Despre reformele promise când eraţi în Opoziţie! De care s-a ales praful… când aţi urcat treptele de la Victoria”, spune Sorin Grindeanu.
Prim-vicepreşedintele PSD aminteşte de promisiunile făcute de liderii USR înainte de a ajunge la guvernare.
„Mai ţineţi minte cum promiteaţi soluţii miraculoase pentru orice? De la autostrăzi, educaţie şi sănătate… până la încâlzirea globală?! V-aţi cocoţat pe aşteptările românilor de a avea o viaţă mai bună, dar aţi uitat să vă daţi jos de pe Facebook. Aţi uitat că antreprenorii din această ţară nu au nevoie de lozinci, ci de măsuri concrete, de sprijin financiar concret şi accesibil! Sau aţi crezut că antreprenorii români ar putea plăti salariile şi furnizorii cu citate din postările ministrului economiei, dle Năsui? Aţi venit la putere promiţând reforme majore în sănătate şi eficienţă, în lupta cu pandemia. Dar v-aţi purtat ca şi cum bolnavii cronici din România nu mai există, iar pe mulţi dintre ei i-aţi condamnat la moarte! Ministrul Vlad Voiculescu a avut ca prioritate mai degrabă privatizarea sistemului sanitar decât sănătatea românilor. Dezastrul lăsat de el se vede, din păcate, în fiecare zi! Nici o măsură nu a fost luată… pentru ca bolnavii să nu mai ardă în spitale”, adaugă Grindeanu.
El afirmă că guvernarea unei ţări „nu este un război de gherilă, în care cauţi non-stop adversari pe care să dai vina pentru a explica de ce nu faci nimic”.
„Votul pentru moţiunea de cenzură, pe care sper că-l veţi da astăzi… să nu credeţi că va şterge anul de mariaj cu PNL-ul! Votul de astăzi la moţiune nu este suficient pentru a poza în virgină. Aţi născut împreună cu liberalii, în beţia Puterii, un zombie politic numit Cîţu! Sunteţi Părinte 1 şi Părinte 2 pentru acest zoomie! Iar zombi-ul a încercat să vă imite. Iar la început v-a plăcut mult. V-aţi despărţit de el doar atunci când nu v-aţi mai înţeles pe bani şi pe funcţii. Doamnelor şi domnilor de la USR, Aveţi curajul să vă asumaţi astăzi adevărul şi să votaţi moţiunea de cenzură”, conchide Sorin Grindeanu.
Dan Barna: Chiar aţi fi putut Superman, dar aţi ales să fiţi doar un banal Florin Cîţu
Actualizare 13:05. Discursul lui Dan Barna:
„Aţi fi putut fi premierul reformator de care ţara aceasta are disperată nevoie, dar aţi preferat rolul de frânarul programului de guvernare. Aţi fi putut fi eroul luptei cu pandemia, dar aţi preferat această iresponsabilitate relaxată în care aţi explicat că valul patru nu ne priveşte pe noi. Aţi sacrificat cinic stabilitatea politică pentru o mână de voturi în partidul dvs”, i-a spus premierului Dan Barna.
În ceea ce priveşte campania de vaccinare, Barna a spus că „aţi dat-o grav de gard şi aţi organizat un congres cu 5.000 de oameni după care aţi anunţat restricţiile”.
Vicepeşedintele USR susţine că Florin Cîţu a distrus o coaliţie cu un capital uriaş de încredere: „În miercurea aceea, în care aţi decis să aruncaţi în aer stabilitatea ţării, eu v-am spus că aici vom ajunge şi, da, noi ne respectăm cuvântul dat: vom vota această moţiune de cenzură”.
„Chiar aţi fi putut Superman, dar aţi ales să fiţi doar un oarecare banal Florin Cîţu”, a încheiat Barna.
Marcel Ciolacu: Nu sunteţi fantastic. Nu sunteţi wow
Actualizare 12:55. Discursul lui Marcel Ciolacu:
Astăzi facem dreptate pentru români, Guvernul Cîţu va pleca acasă, a spus liderul PSD în discursul său. Marcel Ciolacu s-a adresat liderului PNL.
„Nu sunteţi fantastic. Nu sunteţi wow. Sunteţi doar total rupt de realitate şi de problemele oamenilor. Nu cu o sută de lei ca Ceauşescu o să vă salvaţi. Nu merge! Aţi ajuns cel mai detestat om din România! Acasă”, a continuat Marcel Ciolacu.
Preşedintele PSD i-a criticat pe guvernanţi pentru situaţia din spitale, campania de vaccinare şi creşterea facturilor la utilităţi.
„Echipa câştigătoare este de fapt echipa ucigătoare! Aţi jucat golf cu vieţile românilor! Sub patronajul lui Iohannis şi al PNL, românii mor carbonizaţi în spitale!”, a adăugat Ciolacu.
Şeful PSD s-a adresat şi liderilor USR.
„Sper că sunteţi de acord, domnule Barna! La ultima moţiune, eraţi alături de domnul Cîţu. Şi v-au căzut ochelarii. Astăzi sper să nu vă cadă şi bilele!”, a mai spus Ciolacu.
Moţiunea de cenzură PSD va fi supusă aprobări marţi în plenul reunit al Parlamentului.
Florin Cîțu, în ziua moțiunii: Astăzi a murit moralitatea
Actualizare 12:40. Discursul premierului Florin Cîțu:
„Ar fi fost mult mai important pentru români să retrageţi moţiunea de azi, când avem 15.000 de cazuri şi 250 de decese. Dvs vreţi să mergeţi mai departe şi să distrugeţi România. Curios că colegii de la USR nu vă aplaudă, dar vă votează. Azi a murit moralitatea. Moţiunea PSD e susţinută şi votată de USR. Aşa zişii reformişti. (…) S-au făcut fraţi cu PSD şi cu extremiştii neo-fascişti pentru a-l înlătura pe singurul om care i-a pus la treabă şi care i-a împiedicat să se joace cu vieţile românilor”, spune Florin Cîţu.
Cîţu afirmă că guvernarea cu el prim ministru „nu e un joc de copii răsfăţaţi”.
„Sunt dezamăgit. USR joacă alba-neagra de-a guvernarea. După ce a complotat să dea jos guvernul, vrea să revină, dar cu un şef mai indulgent. În 30 de ani de politică nu a existat o alianţă mai toxică decât cea de azi – PSD, USR, extremiştii. Dragi români, vă cer scuze că am crezut în USR. (…) Români, aţi votat un partid bipolar. Cheia e la USR, că putea să nominalizeze miniştrii. Să fie foarte clar, responsabilitatea pentru ceea ce urmează este la USR”, mai spune premierul.
„PNL nu este un partid perfect, dar este un partid responsabil. Şi nouă ne-ar fi uşor să trecem în opoziţie în această perioadă dificilă, plină de incertitudini şi crize mondiale de creşteri globale ale preţurilor. Nu o facem însă. Rămânem în picioare, luptăm până la capăt, nu dezertăm. Nu suntem laşi. Am fost votaţi să dezvoltăm România şi asta vom face, indiferent de cât s-ar opune Ciolacu, tovarăşul cu spirala (Dacian Cioloş n.r.) şi căpitanul extremiştilor”, spune Florin Cîţu.
Cîţu afirmă că PNL va continua guvernarea.
„Dacă acest guvern va pica azi în Parlament vom face altul, tot în jurul valorilor liberale. Nu voi permite ca România să ajungă sub controlul stângii corupte, a reformiştilor de faţadă sau a extremiştilor anti-vaccinişti şi anti-europeni”, conchide Cîţu.
Actualizare 12:00. Dezbatarea moțiunii de cenzură a început în Parlament. În sală sunt 466 de senatori și deputați prezenți.
Citește și Florin Cîțu a anunțat că astăzi sunt peste 15.000 de cazuri noi de COVID
Parlamentarii PNL au afișe cu „USR plus AUR = PSD”.
Şedinţa a debutat cu un moment de reculegere în memoria victimelor pandemiei de COVID 19, solicitat de senatorul PSD Lucian Romaşcanu.
Citește și
USR: votăm moțiunea, propunerea noastră de premier este Dacian Cioloş
Știrea inițială:
PSD a depus săptămâna trecută moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Cîţu intitulată „Stop sărăciei, scumpirilor şi penalilor. Jos Guvernul Cîţu”. Şi parlamentarii USR PLUS şi AUR au făcut un demers asemănător, însă a fost atacat la CCR. Membrii Birourilor Permanente au decis că moțiunea de cenzură a USR -AUR va fi dezbătută şi votată după publicarea motivării Curții Constituționale.
Cei 157 de parlamentari social-democrați vor vota marți moțiunea de cenzură, pentru că ținta PSD este organizarea alegerilor anticipate, spunea prim-vicepreședintele PSD Sorin Grindeanu.
Citește și Cele două scenarii posibile astăzi după votarea moțiunii de cenzură inițiată de PSD
Parlamentarii PSD au fost sfătuiți să evite adunările publice cu multe persoane şi evenimentele care pot fi amânate pentru a nu se infecta cu virusul COVID-19, în contextul în care marți trebuie să fie prezenți în Parlament pentru a vota moțiunea de cenzură, a fost mesajul dat de Marcel Ciolacu.
Liderii AUR şi USR PLUS au anunțat că vor vota în favoarea primei moțiuni de cenzură care va fi supusă votului în Parlament.
Moțiunea de cenzură a PSD are șanse foarte mari să treacă, dacă social-democrații o şi votează, afirma Dan Barna. El preciza că USR va vota „pentru”. Barna a spus că „ar trebui să fie un nivel de schizofrenie destul de mare ca PSD să-şi depună propria moțiune de cenzură şi apoi să nu participe la vot”.
PNL îi așteptă în continuare pe cei de la USR PLUS la discuții, dar va „trage linie” în momentul în care vor vota moțiunea de cenzură a PSD, a declarat președintele PNL, Florin Cîţu. El a anunțat că va negocia cu parlamentarii pentru susținerea Guvernului pe care-l conduce.
Premierul Florin Cîţu pare pregătit să pice Guvernul la moțiunea de cenzură de marți. El a spus, luni, după ședința BEX, că toate scenariile sunt pe masă şi crede că PSD va veni cu o propunere de premier, care va fi susținută de USR şi AUR. Toţi parlamentarii PNL participă la moțiune.
„Ar fi tupeu maxim să vii tot cu Florin Cîţu”, spune Ludovic Orban despre varianta în care, dacă guvernul ar fi demis, președintele Klaus Iohannis să îl desemneze tot pe Florin Cîţu să formeze guvernul.
Pentru ca moțiunea de cenzură să fie aprobată, respectiv guvernul să fie demis, este nevoie de votul a minimum 234 de voturi. PSD, USR şi AUR au 280 de parlamentari.