• Marcel Vela a prezentat miercuri a 12-a Ordonanţă Militară
  • După șase săptămâni, a fost ridicată carantina în municipiul Suceava şi în zonele limitrofe
  • „Ordonanţele militare nu au făcut altceva decât să consolideze acest zid împotriva unui inamic invizibil şi agresiv“, a spus ministrul de Interne

Ministrul de interne a prezentat Ordonanţa Militară numărul 12. Așa a anunțat că măsurile de carantinare din județul Suceava au fost ridicate.   

„Se ridică măsura de carantinare în municipiul Suceava şi în zona limitrofă formată din următoarele 8 comune: Adâncata, Salcia, Ipoteşti, Bosanci, Moara, Şcheia, Pătrăuţi şi Mitrocu Dragomirnei“, a spus Vela.

Ulterior, a mulțumit persoanelor din zona vizată pentru că au respectat măsurile ordonanțelor militare: „Prin tot ce au făcut au avut grijă de sănătatea celor dragi şi i-au protejat pe cei din zonele limitrofe“.

Recomandări

ADSERVIO INOVEAZĂ CU A.I.
TRUMP AGITĂ ECONOMIA
AMERICA A ALES
DOJ IA MĂSURI
TUMP SPERIE TELEVIZIUNEA
AMERICA A ALES

El a explicat importanța pe care au avut-o ordonanțele: „Ordonanţele militare nu au făcut altceva decât să consolideze acest zid împotriva unui inamic invizibil şi agresiv. Ne-au făcut să ne dăm seama că suntem mai puternici împreună. Am arătat mai mult ca niciodată că putem fi uniţi. Trebuie să tratăm fiecare zi cu responsabilitate“.

Sursă foto: Profimedia