Au fost desemnați câștigătorii pentru execuția unui lot din autostrada de centură a Capitalei

Sursa foto: Mediafax
  • Cătălin Drulă anunță că a fost desemnat câștigătorul contractului de proiectare și execuție pentru un sector de 17,5 kilometri din autostrada de centură a Bucureștiului.
  • Ministrul Transporturilor a prezentat și stadiul proiectelor majore din zona București-Ilfov.

Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, a anunțat vineri că a fost desemnat câștigătorul contractului de proiectare și execuție pentru un sector de 17,5 kilometri din autostrada de centură a Bucureștiului.

„Avem câștigător desemnat pentru A0 Nord lot 1, un sector de 17,5 km din autostrada de centură a Bucureștiului, de la Dragomirești până la Corbeanca”, a anunțat Cătălin Drulă.

Acesta a precizat că, dacă nu vor fi depuse iarăși contestații, contractul de proiectare și execuție va fi semnat în curând.

Ministrul Transporturilor a prezentat stadiul proiectelor majore din zona București-Ilfov.

Astfel, pe A0 Sud lot 1 și 2, constructorul a crescut mobilizarea în ultimele săptămâni pe cei 33 de kilometri ai sectorului (între A2 și Bragadiru), executând lucrări consistente la fundațiile și elevațiile podurilor, dar și la terasamente sau relocări de utilități, în timp ce pe lotul 3 (Bragadiru – A1), antreprenorul a depus proiectul pentru obținerea autorizației de construire.

„Pentru lotul 2 al A0 Nord (19 km, Corbeanca-Afumați), săptămâna viitoare așteptăm pronunțarea Curții de Apel pentru soluționarea contestațiilor. Dacă contestațiile se resping și la Curte, așa cum au fost deja respinse la Consiliul Național, putem semna contractul cu antreprenorul român desemnat câștigător. Pe lotul 3 A0 Nord (8,6 km, între Afumați-Pantelimon), CNAIR este într-un proces de re-evaluare a ofertelor ca urmare a deciziei instanțelor, iar câștigătorul licitației va fi anunțat în săptămânile următoare”, a scris pe Facebook Cătălin Drulă.

Conform acestuia, pe lotul 4 A0 Nord (5 km, între Pantelimon și A2), constructorul avansează bine cu proiectarea drumului, iar în toamna acestui an va începe execuția lucrărilor.

A0, al doilea inel de centură al Capitalei, construit la profil de autostradă, va avea o lungime de circa 101 kilometri și va degreva traficul de pe vechea centură a Capitalei.

„Pe actuala centură București pasajele denivelate de la Domnești, Berceni, Oltenița și Mogoșoaia avansează într-un ritm bun, iar constructorii sunt bine mobilizați pe toate tipurile de lucrări. Pasajul Mogoșoaia se va finaliza în această toamnă, iar celelalte intersecții, în cursul anului viitor. Licitațiile pentru finalizarea sectorului dublat la patru benzi dintre Chitila și Militari, respectiv dublarea sectorului dintre Militari și Jilava (de la A1 la DN5, arcul sud-vestic al centurii actuale) cu denivelarea intersecțiilor avansează. Ofertele vor fi depuse în a doua parte a lunii mai”, a mai scris ministrul pe rețeaua de socializare.

Conform acestuia, pe tronsonul nord-estic dintre DN2 și A2, este în derulare un contract al cărui ritm „nu este deloc mulțumitor”: „Motivele vin din trecut și din felul cum a fost licitată această investiție. Nu mai contează acum. Important e să o punem pe roate. Pentru asta, am cerut un calendar accelerat proiectantului și constructorului, astfel încât în următoarele săptămâni să fie finalizate proiectele de relocare a utilităților și să fie deblocare lucrările pe întregul sector”.

Cătălin Drulă a anunțat că CNAIR pregătește licitația pentru proiectarea sectorului sud-estic dintre Jilava (DN5) și A2.

Acesta susține că se lucrează la minister la o serie de drumuri radiale care să conecteze mult mai eficient șoselele orbitale cu arterele rutiere din interiorul Capitalei: „Cel mai avansat proiect este reprezentat de continuarea Bulevardului Timișoara spre Centura București și, mai departe, spre A0 – o legătură rapidă extrem de importantă pentru locuitorii din sectorul 6 (Drumul Taberei/Militari)”.