Taiwanul spune că încă nu a primit o invitaţie la o reuniune cheie a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), care începe astăzi şi are ca temă principală pandemia de COVID-19. Ministrul de externe din Taiwan a spus că „obstrucţia” din partea Chinei a condus la acestă situaţie, relatează Al Jazeera.
Misiunea Statelor Unite de la Geneva l-a îndemnat pe şeful OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, să invite Taiwanul la întâlnirea virtuală.
Duminică, Ministerul Afacerilor Externe din Taiwan a declarat că insula nu a primit încă o invitaţie la evenimentul care implică 194 de state membre ale organismului de sănătate al ONU, precum şi alte agenţii ONU, organizaţii neguvernamentale şi delegaţii de observatori care reprezintă palestinienii şi Vaticanul.
„Ministerul de Externe îşi exprimă regretul puternic şi nemulţumirea faţă de obstrucţia Chinei împotriva Taiwanului şi de faptul că OMS continuă să neglijeze sănătatea şi drepturile celor 23,5 milioane de oameni din Taiwan”, a spus ministerul, relatează Reuters.
Taiwanul este exclus din majoritatea organizaţiilor globale, cum ar fi OMS, din cauza obiecţiilor Chinei, care consideră insula una dintre provinciile sale.
OMS declară că este de competenţa statelor membre să invite Taiwanul, care a fost lăudat la nivel internaţional pentru rezultatele obţinute în oprirea răspândirii coronavirusul.
Taiwanul nu a raportat de peste 200 de zile un caz de coronavirus. Ţara a imnpus măsuri încă din luna ianuarie şi este lăudată la nivel internaţional pentru modul în care a gestionat pandemia.
SUA a susţinut participarea insulei şi aproape 650 de membri ai parlamentului din 25 de ţări europene au trimis săptămâna trecută o scrisoare deschisă şefului OMS, solicitând ca Taiwanul să fie invitat în calitate de observator. De asemenea, Asociaţia Medicală Mondială i-a scris lui Ghebreyesus reiterând solicitarea ca insula să primească statutul de observator.
„Pandemia COVID-19 este dovada faptului că este necesară cooperarea pentru şi cu toate sistemele de îngrijire a sănătăţii din lume”, a scris preşedintele WMA al dr. Frank Montgomery. „Prin urmare, credem că este atât cinic, cât şi contraproductiv să excludem în continuare reprezentanţii sănătăţii din Taiwan de la participarea la Adunarea Mondială a Sănătăţii şi la reuniunile tehnice ale OMS. Cu atât mai mult cu cât Taiwanul are atât de multe de oferit în ceea ce priveşte expertiza şi ajutorul material”, mai spune oficialul.
Taiwanul a fost forţat să părăsească OMS în 1972, când Republica Populară Chineză şi-a luat locul. A participat la WHA ca observator între 2009 şi 2016, dar Beijingul a crescut presiunea asupra insulei de când preşedintele Tsai Ing-wen a fost ales pentru prima dată în acel an.
Misiunea Chinei la Naţiunile Unite la Geneva a insistat că insula nu poate participa la WHA decât dacă recunoaşte că face parte din Republica Populară Chineză, lucru pe care guvernul din Taipei a refuzat să îl facă.