• Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) organizează, duminică, primul Congres extraordinar pentru alegerea noii conduceri.
  • Delegaţii la Congres vor dezbate şi adopta strategia şi tactica de viitor ale partidului, precum şi alte măsuri privitoare la activitatea formaţiunii.
  • În prezent, formaţiunea este condusă de copreşedinţii George Simion şi Claudiu Târziu, urmând ca la Congres să fie ales un singur preşedinte.

Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) organizează, duminică, primul Congres extraordinar pentru alegerea noii conduceri, în baza modificărilor recente ale Statutului partidului.

Reuniunea se desfășoară începând cu ora 12:00 și are loc în Sala „Alexandru Ioan Cuza” de la Palatul Parlamentului.

Pentru funcţia de preşedinte al AUR s-au înscris doi candidaţi: George Simion, cu moţiunea „România bogată: creştină şi democrată” şi Dănuţ Aelenei cu moţiunea „Mai multă democraţie”.

Recomandări

CIOLACU: AVEM COALIȚIE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT
UNDE TE DISTREZI ÎN PARIS
SUSPECTUL E ARESTAT
LARA NU VREA LA SENAT

Delegaţii la Congres vor dezbate şi adopta strategia şi tactica de viitor ale partidului, precum şi alte măsuri privitoare la activitatea formaţiunii.

„Voi candida pentru funcţia de preşedinte al partidului şi îmi asum o moţiune în care AUR să dea ţării viitorul preşedinte şi o guvernare sută la sută românească, patriotică, aşa cum de ani buni există şi în Polonia”, a afirmat Simion.

Candidații la funcția de președinte al AUR vor prezenta Programul și echipa și vor cere votul Congresului.

La Congres sunt aşteptaţi 867 de delegaţi cu drept de vot, din toate filialele judeţene şi de peste hotare.

În prezent, formaţiunea este condusă de copreşedinţii George Simion şi Claudiu Târziu, urmând ca la Congres să fie ales un singur preşedinte.