Sari la continut
Government

Avioane poloneze și aliate NATO au fost mobilizate sâmbătă dimineață pentru a securiza spațiul aerian al Poloniei, după atacurile rusești asupra vestului Ucrainei, aproape de graniță

Avioane poloneze și aliate NATO au fost mobilizate sâmbătă dimineață pentru a securiza spațiul aerian al Poloniei, după atacurile rusești asupra vestului Ucrainei, aproape de graniță
  • În jurul orei 5:40, aproape întreaga Ucraină se afla sub alertă aeriană; explozii au fost raportate la Pavlohrad, Mîkolaiv, Dnipro și în regiunea Kiev.
  • Rusia a lansat un atac la scară largă cu rachete și drone, forțele ucrainene anunțând interceptarea zecilor de proiectile de croazieră și balistice.
  • Alarmele de raid aerian au fost activate în toate regiunile Ucrainei între orele 5:45 și 7:00, iar sistemele terestre de apărare antiaeriană au fost puse în stare de alertă maximă.

Avioane poloneze și ale aliaților NATO au fost mobilizate sâmbătă dimineață pentru a securiza spațiul aerian al Poloniei, după ce Rusia a lansat atacuri aeriene masive asupra vestului Ucrainei, în apropierea frontierei poloneze, transmite AFP.

„Avioane poloneze și aliate operează în spațiul nostru aerian, iar sistemele de apărare antiaeriană și recunoaștere radar se află în stare de alertă maximă”, a anunțat centrul de comandă al armatei poloneze pe platforma X.

În jurul orei 5:40, aproape întreaga Ucraină se afla sub alertă aeriană, după ce armata ucraineană a avertizat asupra unui atac rusesc cu rachete și drone. Explozii au fost raportate la Pavlohrad și Mîkolaiv, în jurul orei 4:40, iar mai târziu și la Dnipro.

Atacuri au vizat inclusiv regiunea Kiev, în localitățile Bucea, Borîspil și Obuhiv. O casă, 10 garaje și cinci mașini au fost avariate, potrivit administrației militare regionale.

Alarmele de raid aerian au fost activate în toată țara la 5:45 și s-au încheiat în jurul orei 7:00. Forțele aeriene ucrainene au raportat că Rusia a lansat zeci de drone, precum și rachete de croazieră și balistice în timpul atacului.

Etichete: #război, avioane poloneze, rusia