• Baciu amintește în câte doze se fac cele mai cunoscute vaccinuri din lume.
  • Andrei Baciu, de profesie medic amintește de faptul că am ajuns adulți fiindcă am fost imunizați la timp.

„Știi pentru câte din vaccinurile pe care le-ai făcut când erai copil ţi s-a administrat un rapel, adică echivalentul dozei trei pentru vaccinul anti-COVID? Doar până la vârsta de un an un copil este imunizat împotriva a 11 boli!”, a scris marți pe Facebook Andrei Baciu, om politic liberal din România, de profesie medic. Acesta îndeplinește funcția de Secretar de Stat al Ministerului Sănătății.

Baciu amintește în câte doze se fac cele mai cunoscute vaccinuri din lume: vaccinul BCG – împotriva tuberculozei- se face după 48 de ore de la naștere, vaccinul împotriva hepatitei B se face în 4 doze: în primele 24 de ore de la naștere, la 2 luni, la 4 luni şi 11 luni, vaccinul Hexavalent -(difteria (D), tetanosul (T), tusea convulsivă (Pa), poliomielita (VPI), hepatita B (VHB) şi infecția cu Haemophilus influenzae tip b (Hib) – se face în trei doze: la 2, 4 şi 11 luni, şi se completează cu Vaccinul Tetravalent la 6 ani (DTPa-VPI).

De asemenea, vaccinul pneumococic conjugat – Infecțiile determinate de Streptococcus pneumoniae (pneumococul) determină apariția unor boli precum pneumonie, otită, meningită sau sepsis- se face tot în trei doze, la 2, 4 şi 11 luni, vaccinul ROR -rujeolă, oreion, rubeolă- se face în două doze, la 12 luni şi la 5 ani.

Recomandări

CÂND ADERĂ MOLDOVA LA UE
CUM ÎNVINGE EUROPA CRIZA ENERGETICĂ
PRĂBUȘIREA PODULUI DIN BALTIMORE
CILLIAN MURPHY DEVINE VEGAN
GOSLING ÎȘI FACE COMPANIE DE PRODUCȚIE
ROTAȚIA PĂMÂNTULUI A ÎNCETINIT

„Faptul că am ajuns adulți şi trecem prin viață feriți de bolile enumerate mai sus demonstrează că vaccinurile salvează vieți”, mai spune secretarul de stat.