• ,,Regatul Unit a ajuns într-un punct periculos”, spune Boris Johnson
  • Sancțiuni pentru angajați și clienți
  • Masca de protecție va deveni obligatorie pentru personalul barurilor

Prim-ministrul britanic Boris Johnson spune că „Regatul Unit a ajuns într-un punct periculos în lupta contra pandemiei și trebuie să acționăm acum, ca să nu suferim mai târziu”, relatează news.sky.com

Astfel, în demersul combaterii virusului, măștile de protecție vor deveni obligatorii pentru personalul barurilor, vânzători, ospătari și soferi de taxi, a declarat premierul.

Sancțiunile pentru nerespectarea noilor măsuri vor ajunge la 200 lire sterline, aplicându-se inclusiv clienților care nu au ocupat o masă într-un restaurant sau bar.

Recomandări

ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT
UNDE TE DISTREZI ÎN PARIS
SUSPECTUL E ARESTAT
TRUMP AMENINȚĂ PANAMA
FRANȚA ȚINE DOLIU

Boris Johnson a avertizat că măsurile vor rămâne valabile pentru 6 luni, adăugând că ,,momentan, virusul ăsta este realitatea vieții noastre”.

Conform noilor restricții, angajații în firme ar trebui să lucreze cât de mult posibil de acasă, barurile ar trebui să se închidă la ora 10 (cu livrarea la domiciliu încă valabilă),  masca ar trebui purtată în permanență, ghidurile sanitare ar trebui să devină o obligație legală pentru firmele de turism, riscând o amendă de 10.000 lire în cazul nerespectării, și regula de 6 asupra adunărilor să continue să funcționeze. De asemenea, prim-ministrul a renunțat la planul inițial al redeschiderii stadioanelor de la 1 octombrie.

Boris Johnson a justificat noile măsuri: ,,În niciun caz nu vreau să se înțeleagă că prin aceste restricții ne întoarcem la carantina din martie. Nu am emis instrucțiuni de stat acasă. Vrem să ne asigurăm că școlile, liceele, universitățile rămân deschise, pentru că nimic nu este mai important decât educația și sănătatea”.