• Antreprenorii din turism au pierdur 5 miliarde euro anul trecut
  • Fiecare proprietar de restaurant a avut pierderi de peste 120.000 de euro în 2020
  • 25% dintre antreprenorii din HoReCa şi-au închis definitiv business-urile

Măsurile de ajutor pentru industria ospitalităţii au fost bine venite, însă nu ajută industria dacă rămân doar pe hârtie.

Până în prezent, banii promişi de Guvern au rămas blocaţi în dezbateri legislative, iar patronii au rămas doar cu un an de pagube. Business-urile din turism au avut anul trecut pierderi de 5 miliarde de euro.

Ne simţim dezamăgiţi, frustraţi şi obosiţi după un an de zile în care am bătut cărările spre instituţiile publice şi cea mai mare frustrare şi dezamăgire vine din faptul că acest partener de dialog numit „statul” nu-şi respectă promisiunile.”, a spus Călin Ilie, președintele Federaţiei Industriei Hoteliere din România.

Recomandări

CÂND ADERĂ MOLDOVA LA UE
PRĂBUȘIREA PODULUI DIN BALTIMORE
CILLIAN MURPHY DEVINE VEGAN
GOSLING ÎȘI FACE COMPANIE DE PRODUCȚIE
ROTAȚIA PĂMÂNTULUI A ÎNCETINIT
JILL BIDEN A SCRIS O CARTE PENTRU COPII

Toate măsurile pe care le tot discutăm, dacă vin cu implementări greoaie, cu trecerea a 30, 40 de mii de companii printr-un proces de selecţie la nivelul Ministerului, ne va prinde anul 2022 până când banii respectivi vor ajunge în conturi.”, a explicat Dragoș Anastasiu, coordonatorul Coaliţiei pentru Dezvoltarea României.

Reprezentanţii industriei spun că dacă 500 de milioane de euro nu vor ajunge cât mai curând la antreprenori, pentru 30% dintre ei uşile afacerilor se vor închide definitiv.

Pentru un sfert din locațiile din România, pandemia este destinaţia finală. Cel mai important partener al fiecărei companii din România este chiar Guvernul României. Deci Guvernul României, fie că avem pierdere sau profit încasează taxele. Trebuie să despăgubească unităţile din turism.”, a declarat Daniel Mischie, președinte HORA.

Hotelierii au nevoie de ajutor

Hotelierii au nevoie de o mobilizare rapidă, chiar şi pe ultima sută de metri.

O predictibilitate în a deschide turismul total în funcţie de viteza pe care o ia procesul de vaccinare. Ar trebui să avem un scenariu. Când se deschid toate unităţile din balnear, când se vor deschide restaurantele la 50%.”, a explicat Călin Ilie, președintele Federaţiei Industriei Hoteliere din România.