• Bărbatul care a murit, miercuri dimineaţa, în accidentul de pe Autostrada A1, era salvamontist în Argeş.
  • Accidentul s-a produs după ce un camion a intrat în trei vehicule oprite pe banda de urgenţă.
  • „Aşa e firul vieţii când e dat să se termine, nu pe vârf de munte, nu acasă la bătrâneţe”, scrie Salvamont Argeș.

O persoană a murit, iar alta e grav rănită, după ce un camion a intrat în trei vehicule oprite pe banda de urgenţă, miercuri dimineaţă, pe autostrada A1 Bucureşti-Piteşti.

Salvamontiştii din Argeş au postat un mesaj în care anunță că este vorba despre colegul lor.

„Dumnezeu să-l ierte pe colegul nostru Mircea Geantă care azi dimineaţă, la doar 45 de ani, a murit pe autostradă, într-un groaznic accident. Era oprit pe banda de urgenţă, însă un autocamion i-a spulberat. Aşa e firul vieţii când e dat să se termine, nu pe vârf de de munte, nu acasă la bătrâneţe, nu de boală, ci dintr-o neatenţie a altui om. Suntem cu sufletul aproape de familie şi iată, iarăşi, cum e viaţa şi cât de scump e un moment de neatenţie. Drum lin, Mircea”, anunţă Salvamont Argeş.

Recomandări

CHINA AVERTIZEAZĂ SUA
CIOLACU ÎNCHEIE DISCUȚIILE CU PIEDONE
VENEȚIENII IES ÎN STRADĂ
RĂMÂNE TRUMP FĂRĂ IMUNITATE?
SORANA MERGE ÎN TURUL 3 LA MADRID OPEN
METROUL NU MAI BATE PASUL PE LOC