• Belgia se pregăteşte să devină un mare depozit pentru vaccinuri anti-Covid
  • Dozele de vaccin vor fi stocate la Bruxelles şi expediate apoi în Europa şi Africa
  • La Paris, Air France dedică o flotă întreagă transportului de doze de vaccin
  • Primii europeni s-ar putea vaccina până la finalul acestui an

Vaccinul anti-Covid-19 e tot mai aproape, astfel că europenii intensifică pregătirile. Belgia va deveni un mare depozit pentru stocarea vaccinurilor. De la Bruxelles, dozele vor fi distribuite pe cale rutieră, feroviară şi aeriană în toată Europa, dar şi în Africa.

Compania aeriană Air France pune la bătaie peste 100 de aeronave pentru livrarea vaccinului. În perioada martie-iulie, de pe aeroportul din Paris au decolat 135 de avioane cu 56.000 de tone de măşti şi echipamente medicale.

Koen Gouweloose, CEO Swissport Cargo Services: „Ne aşteptăm să existe un volum foarte mare care va veni prin Bruxelles, deoarece oraşul este situat central. Ştiţi, mulţi dintre producători au sediul în Belgia sau în apropiere.”

Recomandări

PREZIDENȚIALELE RĂMÂN ANULATE
NOI LEGI ÎN IRAN
MELONI CÂȘTIGĂ PUTERE
CINE MERGE-N GUVERN
FUGA LUI ASSAD
NETANYAHU RESPINGE ACUZAȚIILE

Grégoire Soulié, director terminal aerian: „Ştim ce avem de făcut, am mai făcut-o deja şi suntem pregătiţi să repetăm. Unul dintre avioanele noastre de marfă are o capacitate de transport de un milion de doze, ceea ce reprezintă o cantitate considerabilă.”

Vaccinarea ar putea începe în Europa până la finalul lunii decembrie. Comisia Europeană are acorduri cu şase potenţiali furnizori de vaccinuri şi lucrează la un al şaptelea contract. Acordurile îi permit să achiziţioneze peste 800 de milioane de doze, în condiţiile în care în Uniunea Europeană trăiesc aproximativ 460 de milioane de oameni.

Florent Gand, manager logistică farmaceutică: „Vaccinurile anti-COVID vor fi trimise în întreaga lume. Astăzi trimitem deja diferite vaccinuri împotriva gripei sau a rabiei atât în ​​emisfera nordică, cât şi în cea sudică, astfel încât vaccinul anti-COVID va urma aceleaşi reguli, în funcţie de locaţiile de plecare, va fi trimis în aceleaşi destinaţii, în întreaga lume şi în toate ţările.”