• Biden îşi justifică deplasarea în Arabia Saudită într-un amplu articol de presă.
  • Joe Biden urmează să se întâlnească cu bin Salman la Jeddah săptămâna viitoare ca parte a unei întâlniri extinse cu anturajul regelui Arabiei Saudite.
  • Preşedintele american vede însă „tendinţe promiţătoare” în regiune şi afirmă că „Statele Unite le pot întări ca nicio altă ţară. La aceasta va servi deplasarea mea de săptămâna viitoare”, conchide Joe Biden.

Președintele american Joe Biden a declarat sâmbătă că își propune să ,,consolideze un parteneriat strategic” cu Arabia Saudită în timpul viitoarei sale vizite în această țară, săptămâna viitoare, dar a adăugat că va rămâne fidel ,,valorilor americane fundamentale”, conform Associated Press.

Ştiu că mulţi nu sunt de acord cu decizia mea de a pleca în Arabia Saudită. Părerile mele despre drepturile omului sunt clare şi de durată, iar libertăţile fundamentale sunt mereu pe ordinea de zi atunci când călătoresc şi vor fi şi în timpul acestei călătorii„, a scris Biden într-un articol de opinie publicat sâmbătă de Washington Post.

El reaminteşte că a desecretizat un raport exploziv al serviciilor secrete americane cu privire la circumstanţele morţii lui Jamal Khashoggi. Dar nu menţionează în articol numele prinţului moştenitor Mohammed bin Salman, care, conform aceluiaşi raport, a aprobat asasinatul.

Recomandări

CINE AR CANDIDA PENTRU ȘEFIA C.E.
NOU COD PENTRU SCHENGEN
NE LIPSEȘTE EDUCAȚIA FINANCIARĂ?
NE-A SALVAT VACCINUL?
CIOLACU: COALIȚIA NU SE RUPE
O ROMÂNCĂ ARBITREAZĂ LA UEFA

Joe Biden urmează să se întâlnească cu bin Salman la Jeddah săptămâna viitoare ca parte a unei întâlniri extinse cu anturajul regelui Arabiei Saudite.

Activitatea mea ca preşedinte este să asigur soliditatea şi securitatea ţării”, îşi justifică Joe Biden decizia, invocând nevoia de a contracara Rusia, de a se pune în cea mai bună poziţie posibilă” faţă de China şi pentru a asigura o mai mare stabilitate” în Orientul Mijlociu.

Pentru a face aceste lucruri, trebuie să avem o relaţie directă cu ţările care pot contribui la aceasta. Arabia Saudită este una dintre ele”, a explicat, în continuare Joe Biden.

În Arabia Saudită, am schimbat politica cecurilor în alb pe care am moştenit-o” de la fostul preşedinte Donald Trump, spune Joe Biden. El mai precizează şi că încă de la început, scopul meu a fost să reorientez – dar nu să rup – relaţiile cu o ţară care a fost partenerul nostru strategic timp de 80 de ani”.

Preşedintele american se referă şi la o miză importantă a călătoriei sale şi anume petrolul, într-un moment în care preţurile mari la gaze înfurie americanii şi afectează perspectivele electorale ale partidului său. Riadul, asigură Joe Biden, colaborează cu experţii mei pentru a ajuta la stabilizarea pieţei petrolului”.

Washingtonul ar dori ca toate ţările din Golf să producă mai mult pentru a contribui astfel la scăderea preţurilor.

Orientul Mijlociu este sub o presiune mai scăzută şi este mai integrat decât acum 18 luni”, când a ajuns la Casa Albă, a mai ţinut să evidenţieze Joe Biden. El a amintit în special de apropierea dintre Israel şi mai multe ţări arabe, începută în administraţia republicană a lui Donald Trump. Administraţia Biden „lucrează pentru a aprofunda şi a extinde” acest proces, a spus preşedintele democrat.

Totodată, Biden intenţionează să facă progrese” într-o regiune care rămâne plină de provocări” ce merg de la programul nuclear iranian până la situaţia instabilă din Siria, Libia, Irak şi Liban.

Preşedintele american vede însă tendinţe promiţătoare” în regiune şi afirmă că Statele Unite le pot întări ca nicio altă ţară. La aceasta va servi deplasarea mea de săptămâna viitoare”, conchide Joe Biden.