Până vineri, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.773.845 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 1.670.101 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţi. În urma testelor efectuate la nivel naţional, faţă de ultima raportare, au fost înregistrate 1.958 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19).

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 431 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Până vineri, 55.989 de persoane diagnosticate cu infecţie cu SARS – CoV – 2 au decedat.

Recomandări

CINE ÎNCEARCĂ SĂ-L ASASINEZE PE ZELENSKI?
ONU DECIDE DACĂ RECUNOAȘTE SAU NU AUTORITATEA PALESTINIANĂ
CE SECRETE ASCUNDE CHINA
CUM ÎNGRIJEȘTI MEDIUL ÎNCONJURĂTOR
FRANCEZII SUNT PESIMIȘTII EUROPEI
„NADIA” ÎI DUCE PE ROMÂNI LA J.O.

În intervalul 25.11.2021 (10:00) – 26.11.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 160 de decese (73 bărbaţi şi 87 femei), din care 45 anterioare intervalului de referinţă, ale unor pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, internaţi în spitalele din Alba, Arad, Argeş, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Braşov, Buzău, Călăraşi, Caraş-Severin, Cluj, Constanţa, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Giurgiu, Gorj, Harghita, Ialomiţa, Iaşi, Ilfov, Maramureş, Mehedinţi, Mureş, Neamţ, Olt, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiş, Vaslui, Vrancea şi Municipiul Bucureşti.

Dintre cele 160 de decese, 2 au fost înregistrate la categoria de vârstă 10-29 ani, 1 la categoria de vârstă 30-39 ani, 3 la categoria de vârstă 40-49 ani, 21 la categoria de vârstă 50-59 ani, 34 la categoria de vârstă 60-69 ani, 51 la categoria de vârstă 70-79 ani şi 48 la categoria de vârstă peste 80 ani.

150 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi, 6 pacienţi decedaţi nu au înregistrat comorbidităţi, iar pentru 4 pacienţi decedaţi nu au fost raportate comorbidităţi până în prezent.

Au fost raportate 45 de decese anterioare intervalului de referinţă, survenite în judeţele Arad, Bacău, Braşov, Bihor, Giurgiu, Gorj, Ilfov, Mehedinţi, Neamţ, Suceava şi Municipiul Bucureşti, în lunile octombrie 2021 şi noiembrie 2021. În intervalul de referinţă au fost raportate 115 decese.

Din totalul de 160 de pacienţi decedaţi, 142 erau nevaccinaţi şi 18 vaccinaţi. Cei 18 pacienţi decedaţi vaccinaţi aveau vârste cuprinse între grupele de vârstă 50-59 ani şi peste 80 de ani. Toţi pacienţii vaccinaţi care au decedat prezentau comorbidităţi.

În unităţile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 8.338. Dintre acestea, 1.312 sunt internate la ATI. Dintre cei 1.312 pacienţi internaţi la ATI, 130 au certificat care atestă vaccinarea. Din totalul pacienţilor internaţi, 130 sunt minori, 116 fiind internaţi în secţii şi 14 la ATI.

Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 10.686.762 de teste RT-PCR şi 5.230.220 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 12.917 teste RT-PCR (6.776 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 6.141 la cerere) şi 29.785 de teste rapide antigenice.

Pe teritoriul României, 36.612 persoane confirmate cu infecţie cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 8.544 de persoane se află în izolare instituţionalizată. De asemenea, 49.221 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituţionalizată se află 50 de persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 1.977 de apeluri la numărul unic de urgenţă 112 şi 306 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetăţenilor.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, poliţiştii şi jandarmii au aplicat, în ziua de 25 noiembrie, 2.010 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 397.351 lei.


Comunicat ora 10:00

Conform datelor existente la nivelul CNCCI la data de 26 noiembrie 2021, ora 10.00, în intervalul de 24 de ore, au fost înregistrate 1.958 cazuri de persoane pozitive cu SARS-COV-2. De asemenea, au fost raportate 160 de decese dintre care 45 anterioare.

Datele complete vor fi publicate în buletinul informativ de la ora 13.00.