BioNTech-Pfizer a cerut inițial 54 de euro pentru o doză de vaccin, în ciuda subvențiilor de zeci de milioane de euro primite

Producția-de-vaccinuri-Pfizer-BionTech Sursa: Profimedia
  • Potrivit presei germane, companiile BioNTech și Pfizer au cerut în iunie de la UE un preț de 54,08 euro pentru o doză de vaccin, pentru achiziționarea a 500 de milioane de doze.
  • SUA au negociat un preț de aproximativ 16 euro doza pentru un contract de 100 de milioane de doze.
  • UE a ajuns la un acord cu BioNTech-Pfizer abia în noiembrie 2020, dar prețul final a fost ținut secret până astăzi. Se presupune că acesta ar fi în jur de 15,50 € doza.

Potrivit informațiilor dezvăluite de televiziunile publice germane NDR și WDR și de cotidianul Süddeutsche Zeitung, Comisia UE a primit în vara anului trecut o ofertă strict confidențială din partea producătorilor farmaceutici Pfizer și BioNTech, care cereau pentru vaccinul lor un preț de 54,08 euro per doză, pentru achiziționarea a 500 de milioane de doze, scrie Deutsche Welle.

În total, pentru dozele necesare vaccinării a aproape jumătate din populația UE, BioNTech-Pfizer a dorit 27 de miliarde de euro.

Dar, la 54.08 € o doză, vaccinul BioNTech ar fi costat de 20 de ori mai mult decât vaccinul dezvoltat de AstraZeneca și de Universitatea Oxford. BioNTech-Pfizer declara atunci că prețul includea deja „cea mai mare reducere procentuală” oferită unei țări industrializate.

Cred că prețul este dubios”, a declarat Wolf Dieter Ludwig, președintele Comisiei de Medicamente a Asociației Medicale Germane. Acesta a numit „oferta” făcută de BioNTech-Pfizer „un motiv de profit, care nu este în nici un fel justificat în situația pandemiei actuale”.

SUA au negociat un preț mult mai mic

UE a ajuns la un acord cu BioNTech-Pfizer abia în noiembrie 2020. Dar prețul convenit în final a fost ținut secret până astăzi. Potrivit informațiilor publicate de grupurile mass-media, acesta ar trebui să fie însă în jur de 15,50 euro per doză. Acest preț a fost confirmat și de agenția de presă Reuters.

Se pare că BioNTech-Pfizer a redus prețul în discuțiile cu SUA după ce au semnat un contract pentru 100 de milioane de doze, la un cost de 1,95 miliarde de dolari, care ar însemna că o doză costa aproximativ 16 euro.

Prețuri ridicate, în pofida subvențiilor de zeci de milioane de euro

Prețurile ridicate pe care BioNTech-Pfizer le cerea de la UE nu sunt singurele dezvăluiri surprinzătoare din raport.

Compania a susținut inițial că dezvoltarea vaccinului a fost „finanțată în întregime” din surse proprii.

Deși această afirmație poate fi valabilă în ce privește compania Pfizer, nu este însă și pentru compania germană BioNTech, care a primit subvenții de la stat de zeci de milioane de euro.

Ministerul german al Educației și Cercetării a informat grupurile media că ministerul a oferit un „sprijin semnificativ pentru etapa de înființare a BioNTech și a oferit atât sprijin financiar, cât și structural pentru primii ani cruciali ai producției”.

Și o purtătoare de cuvânt a BioNTech a declarat că firma a primit un sprijin de aproximativ 50 de milioane de euro.

Nevoile majorității sunt mai importante decât nevoile unui grup restrâns

„Industria farmaceutică spune întotdeauna că costurile ridicate se datorează cercetării și dezvoltării, dar și faptului că beneficiile sunt atât de mari”, spune Ludwig.

Beneficiile nu pot fi însă evaluate în momentul prezent. „Ne aflăm în prezent într-o situație de criză, în care obiectivul trebuie să fie vaccinarea nu numai în țările industrializate, ci în întreaga lume. În acest context, cred că interesele acționarilor sunt mai puțin importante decât interesele populației care își dorește să scape de această pandemie”.

Compania susține că până în prezent nu a realizat niciun profit. Directorul BioNTech a spus că, dacă se va întâmpla asta, compania intenționează să „reinvestească banii în dezvoltarea viitoare a acestei tehnologii”.

Un purtător de cuvânt al Comisiei UE a declarat că publicarea informațiilor privind prețurile nu este permisă din motive contractuale.