Birocrația, boală grea. Spitalul de psihiatrie din Arad, inaugurat anul trecut, stă închis. A costat 5 milioane de euro

Birocrația, boală grea. România te învață cum poți să cheltui 5 milioane de euro și să nu se vadă investiția. Atât a costat spitalul nou de psihiatrie din Arad, care a fost inaugurat în iulie anul trecut și nu a fost deschis până acum. Motivele? Din cauza restricțiilor fiscal-bugetare decise de Guvern, spitalul nu a putut să facă angajări și nici amenajări interioare, dar și pentru că firma care a făcut lucrările la spital a instalat un transformator vechi de 25 de ani.


Spitalul ar urma să devină operațional în această iarnă, anunță Consiliul Județean Arad. Singura problemă rămasă este semnarea unui contract cu un furnizor de energie electrică, care depinde de rezolvarea situației cu transformatul vechi. „Avem de ales intre să se facă revizia transformatorului existent şi să ne racordăm, să așteptăm să fie înlocuit transformatorul sau să achiziționăm unul nou şi să recuperăm apoi prejudiciul”, a spus Andrei Ando, directorul Direcției de Comunicare şi Strategii din cadrul Consiliului Judeţean Arad, pentru Agerpres.


Noul Spital de Psihiatrie din Arad are 75 de locuri pentru pacienți și curte pentru activități recreative. Lucrările au început în 2019, iar finanțarea a fost asigurată prin Programul National de Dezvoltare Locală şi bugetul județean. Acum, în Arad, pacienții cu sunt în spitalul vechi, în Castelul Mocioni-Teleki, construit între 1876-1879.

Exit mobile version