• Biserica Ortodoxă a Rusiei i-a îndemnat pe credincioşii ruşi să se vaccineze împotriva noului coronavirus.
  • Mitropolit rus: „Un păcat pentru care vor trebui să se căiască pentru tot restul vieţii lor”.
  • Numărul de infectări și de decese este în creștere în Rusia.

Biserică Ortodoxă din Rusia a transmis luni un mesaj persoanelor care refuză să se vaccineze anti-COVID 19. „Cei care refuză sunt păcătoși care trebuie să se căiască tot restul vieții lor”, susțin reprezentanții bisericii. Mesajul apare în condițiile în care pandemia afectează grav Rusia.

Potrivit Reuters, mesajul reprezentanților Bisericii Ortodoxe este adresat rușilor care nu se vaccinează.

Mitropolitul Ilarion, unul dintre liderii instituției, a spus la un post de televiziune că persoanele care refuză să se vaccineze comit „un păcat pentru care vor trebui să se căiască pentru tot restul vieţii lor”.

Recomandări

EMANUEL PÂRVU AJUNGE LA CANNES
S-A RUPT COALIȚIA LA BUCUREȘTI
CE MĂNÂNC AZI?
PRINȚUL LOUIS A ÎMPLINIT ȘASE ANI
9/10 ANGAJAȚI SE CRED EXPERȚI IT
DAVID PECKER ÎȘI REIA ACUZAȚIILE ÎMPOTRIVA LUI TRUMP

Mitropolitul rus a mai spus că mulți oameni se confesează preoților spunând că au transmis virusul unor persoane care ulterior au decedat.

„Văd în fiecare zi astfel de situaţii, oameni care vizitează un preot pentru a mărturisi că au refuzat să se vaccineze, sau apropiaţii lor, şi, astfel, au cauzat, fără să vrea, moartea altei persoane… Păcatul apare atunci când te gândeşti doar la tine, nu şi la o altă persoană”, a explicat mitropolitul Ilarion.

Reuters descrie contextul în care a apărut această declarație. Numărul de infectări și de decese este în creștere în Rusia. Într-o singură zi, au fost confirmate peste 24.000 de infectări, iar 650 de persoane au murit din cauza COVID 19.

De la începutul pandemiei în Rusia au fost înregistrate 5.6 milioane de persoane infectate și 138.000 de oameni au murit.