Biserici incendiate și oameni îmbrăcați în diavoli roșii, la protestele din Chile

Nori de gaze lacrimogene, incendii, distrugeri și bătăi cu poliția – așa a arătat aniversarea a un an de când au izbucnit protestele care pot schimba Chile din temelii.

Mii de oameni s-au adunat în centrul capitalei Santiago. Mitingul a fost organizat de persoane anonime pe rețelele de socializare. Și-au făcut încălzirea și pentru referendumul de duminică, atunci când se va vota dacă Chile schimbă sau nu Constituția din 1980, creată în timpul regimului Pinochet.

Reforma statului este principala consecință a protestelor izbucnite anul trecut de la scumpirea biletului de metrou. Cum e zicala – Unde dai și unde crapă.

Vom continua lupta până pe 25, când vom miza pe aprobare (n.red. a schimbării Constituției)”, a spus un protestatar.

Protestul a început pașnic, dar a degenerat rapid. A fost văzută și o imagine șocantă – într-o parte a capitalei chiliene, un grup de protestatari au dansat îmbrăcați în diavoli roșii, iar în altă parte au fost incendiate două biserici.

Chile este una dintre cele mai prospere țări din America Latină. PIB-ul și PIB-ul pe cap de locuitor sunt aproape la fel ca România, conform estimărilor FMI. Dar inegalitatea socială este mare.

Exit mobile version