Bogdan Aurescu i-a cerut lui Peter Szijjarto să asigure drepturile minorităţii româneşti din Ungaria

Bogdan Aurescu Sursa foto: Mediafax Foto

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, i-a spus omologului maghiar, Peter Szijjarto, că România are aşteptări legate de implicarea autorităţilor ungare în asigurarea drepturilor identitare ale persoanelor aparţinând minorităţii române din Ungaria.

Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu l-a primit joi, la sediul MAE, pe ministrul afacerilor externe şi comerţului exterior al Ungariei, Peter Szijjarto, în contextul vizitei pe care acesta o efectuează la Bucureşti, în vederea pregătirii Comisiei Mixte Economice România-Ungaria.

În cadrul întrevederii, au fost discutate aspectele de interes prioritar aflate pe agenda bilaterală, precum şi evoluţiile din cele două state legate de gestionarea pandemiei de COVID-19. Ministrul Bogdan Aurescu a reiterat dorinţa părţii române de a dezvolta şi consolida relaţia cu Ungaria în toate domeniile de interes comun, în conformitate cu Tratatul politic din 1996 şi Declaraţia privind cooperarea şi parteneriatul strategic româno-ungar pentru Europa secolului XXI din 2002. La rândul său, ministrul Péter Szijjártó a exprimat deschiderea părţii ungare pentru relansarea relaţiei cu România în toate domeniile, prin realizarea de proiecte de interes reciproc”, transmite Ministerul Afacerilot Externe.

Potrivit sursei citate, ambii demnitari au reliefat interesul crescut pentru impulsionarea cooperării economice bilaterale, inclusiv a investiţiilor reciproce şi a schimburilor comerciale.

În acest sens, miniştrii Bogdan Aurescu şi Péter Szijjártó au salutat organizarea, în perioada următoare, a unei noi sesiuni a Comisiei Mixte Economice, la Budapesta, şi au reliefat necesitatea avansării discuţiilor în vederea creării, cât mai curând posibil, a unei Camere de Comerţ româno-ungare la Budapesta. În acelaşi timp, cei doi demnitari au salutat aprofundarea cooperării sectoriale în domeniul transporturilor, fiind evocată inaugurarea, de către cei doi miniştri, în septembrie 2020, a conexiunii de autostradă A3-M4, precum şi interesul pentru realizarea conexiunii/drumului expres între Satu Mare – Oar (România) şi Mátészalka – Csenger (Ungaria). A fost de asemenea abordat în cadrul discuţiilor proiectul căii ferate de mare viteză Bucureşti-Budapesta”, adaugă Ministerul Afacerilor Externe.

Cei doi miniştri au convenit, de asemenea, impulsionarea finalizării altor două proiecte aflate încă în discuţie, astfel încât să fie posibilă semnarea, în cel mai scurt timp, a Protocolului celei de-a 8-a sesiuni a Comitetului de Specialitate Româno-Ungar de Colaborare în Problemele Minorităţilor Naţionale şi finalizarea negocierilor referitoare la înfiinţarea a două puncte de trecere a frontierei la Variaşu Mic – Dombegyhaza şi Grăniceri – Elek.

În ceea ce priveşte <Programul de Dezvoltare Economică a Ardealului>, ministrul Bogdan Aurescu a reamintit angajamentul comun, din mai 2020, pentru negocierea unui acord internaţional care să stabilească parametrii în baza cărora acest program finanţat de la bugetul statului ungar şi alte programe similare să poată fi implementate pe teritoriul României. În cadrul discuţiilor, partea română a făcut referire şi la aşteptările legate de implicarea autorităţilor ungare în asigurarea drepturilor identitare ale persoanelor aparţinând minorităţii române din Ungaria, fiind abordată în discuţii inclusiv necesitatea unui învăţământ de calitate în limba română, printr-o finanţare corespunzătoare, astfel încât să fie păstrată şi promovată identitatea etnică, culturală, lingvistică, religioasă a persoanelor aparţinând minorităţii române”, se menţionează în finalul comunicatului de presă.