Bogdan Aurescu, ministrul Afacerilor Externe, despre expulzarea diplomatului român din Rusia: „Nu este nimic special în această decizie. Este o măsură luată în defensivă”

MAE: Până la acest moment nu sunt anunțați români afectați de cutremurul produs în Marea Egee

MAE: Până la acest moment nu sunt anunțați români afectați de cutremurul produs în Marea Egee

Bogdan Aurescu, ministrul Afacerilor Extern, a precizat că decizia Rusiei de a-l expulza pe adjunctul atașatului militar al Ambasadei României la Moscova nu este una surprinzătoare și a fost anticipată de partea română. Aurescu spune că a fost „o măsură luată în defensivă” de partea rusă, ca reacție la decizia Bucureștiului de a-l declara persona non grata pe Alexey Grishaev, care ocupa un rang similar la acel moment.

„Nu este nimic special în această decizie. De altfel, noi am anticipat un astfel de răspuns al părții ruse. Este o măsură luată în defensivă, ca reacție la decizia pe care noi am luat-o și am anunțat-o pe 26 aprilie, de a declara persona non grata pe adjunctul atașatului militar al Ambasadei ruse la București, care a desfășurat acțiuni neconforme cu Convenția de la Viena privind Relațiile Diplomatice din 1961. Se practică uneori în relațiile dintre state acest tip de răspuns. Nu avem nimic altceva în plus de comentat. Nu este, încă o dată spun, nimic surprinzător în această decizie”, a declarat Bogdan Aurescu, ministrul Afacerilor Externe.

La finalul lunii aprilie, România a expulzat unul dintre diplomații care lucrează la Ambasada Rusiei din București.

Alexey Grishaev, adjunct al atașatului militar în cadrul Ambasadei Federației Ruse la București, a fost declarat persoana non grata pe teritoriul României.

Exit mobile version