• Ultima dezbatere Trump vs. Biden a avut loc joi noapte.
  • Nicolae: Dezbaterea a fost câștigată la popularitate de Trump.
  • Nicolae: Biden a fost mai substanțial.

„Cea mai mare parte a americanilor s-au dus la culcare, după dezbatere, exact așa cum s-au trezit. Dezbaterea au schimbat foarte puțin, din punctul meu de vedere, preferințele lor de vot, mai mult de 90% dintre cetățeni, cel puțin din sondajele care au apărut după dezbatere, mai multe media americane arată că și-au păstrat convingerea cu care au intrat în dezbatere. Însă, într-adevăr, câteva lucruri la care noi suntem atenți de acum înainte pentru că putem să spunem că dezbaterea a fost câștigată la popularitate de Trump”, a declarat Bogdan Nicolae.

„Ne-am fi așteptat pentru că este un personaj spumos. Nu este un politican și ne-a spus-o de câteva ori în dezbatere, în timp ce experperții și cei care au analizat în conținut prezentările celor doi în dezbaterea de aseară inclină să spună ca Biden a fost mai substanțial în pozițiile sale”, a mai spus analistul de politică externă.

Recomandări

PUTIN: VOM DOBORÎ TOATE AVIOANELE F-16 TRIMISE UCRAINEI
SBF PRIMEȘTE 25 DE ANI DE ÎNCHISOARE
ZIUA FEMEILOR DIN MUZICĂ
ȘTII DE VREME? VINE VARA-N TOATĂ ȚARA
MOLDOVA SE PREGĂTEȘTE DE ADERARE
ROTAȚIA PĂMÂNTULUI A ÎNCETINIT