Sari la continut
Government

Bolojan: „Am stabilit cu marii consumatori măsurile privind reducerea voluntară a consumului de energie în orele de seară”. Dacia și Ford opresc producția până pe 19 august

514279275 1308385790646125 6883787426386894878 n
  • Premierul și ministrul interimar al Energiei, Ilie Bolojan, anunță că Guvernul a stabilit împreună cu marii consumatori măsuri pentru reducerea voluntară a consumului de energie în orele de seară.
  • Premierul susține că reducerea voluntară a consumului poate ajuta la asigurarea necesarului de energie pentru populație, instituții, spitale și companii.
  • Mai multe companii își programează în această perioadă lucrări de mentenanță și reparații. Dacia și Ford vor opri producția până pe 19 august, iar economia estimată este de aproximativ 200 MW.

Premierul și ministrul interimar al Energiei, Ilie Bolojan, anunță că Guvernul a stabilit împreună cu marii consumatori măsuri pentru reducerea voluntară a consumului de energie în orele de seară. Executivul pregătește și o hotărâre de Guvern care permite limitarea consumului companiilor mari, dacă măsurile voluntare nu sunt suficiente.

Ilie Bolojan a anunțat măsurile după o întâlnire online cu reprezentanții a aproximativ 80 de companii al căror consum anual depășește 50.000 MWh, precum și cu reprezentanți ai patronatelor. La discuții au participat peste 140 de persoane.

Companiile își vor adapta activitatea în funcție de specificul proceselor de producție. Unele pot opri temporar instalațiile și le pot reporni fără dificultăți, în timp ce altele trebuie să mențină un consum minim.

„Un element important ține de reducerea voluntară a consumului de electricitate, pentru că, așa cum v-am spus, există o capacitate limitată de importuri. Am făcut tot ce a fost posibil să ne asigurăm că importurile în România, în această perioadă, pot fi derulate din toate sursele posibile și fac, încă o dată, un apel către cetățeni, către companii și către autoritățile publice să luăm măsuri voluntare pentru a reduce consumul. Orele de presiune sunt cele de seară și, în discuțiile pe care le-am avut astăzi cu principalii consumatori, am convenit că fiecare dintre ei va lua măsuri pentru reducerea voluntară a consumului în intervalul de seară, în funcție de profilul activității și de tehnologia pe care o operează. Unii pot opri activitatea într-un anumit interval orar și o pot reporni ușor, fără să le fie afectat procesul de producție. Alte companii nu își permit acest lucru și trebuie să asigure un consum minim pentru ca instalațiile să funcționeze în condiții normale”, a declarat Ilie Bolojan.

Dacia și Ford opresc producția până pe 19 august

Mai multe companii își programează în această perioadă lucrări de mentenanță și reparații. Dacia și Ford vor opri producția până pe 19 august, iar economia estimată este de aproximativ 200 MW.

„Două companii importante, mari consumatoare de energie, Dacia și Ford, au oprit de astăzi producția până pe 19 august, ceea ce înseamnă o economie de aproximativ 200 MW. O decizie similară va fi luată și de alte câteva companii, astfel încât să avem o reducere voluntară a consumului de energie în orele de seară”.

Primele efecte ale măsurilor sunt deja vizibile, potrivit premierului.

„Vreau să le mulțumesc tuturor românilor și tuturor companiilor care, în aceste zile, la solicitarea Guvernului, în fața acestei realități care nu depinde de noi, au luat deja aceste măsuri. Se văd efectele în reducerea consumului de energie din aceste zile. De exemplu, față de alte ore ale zilei, în această dimineață am avut un consum mediu cu aproximativ 200 MW mai scăzut și se vede această acțiune a companiilor legată de reducerea voluntară a consumului”, a mai spus acesta.

Autoritățile reduc iluminatul arhitectural

Ilie Bolojan cere autorităților locale și instituțiilor publice să reducă iluminatul clădirilor și iluminatul arhitectural. În localitățile care folosesc sisteme de telegestiune, intensitatea iluminatului public urmează să fie diminuată între orele 21:00 și 23:00.

„Fac un apel către autoritățile locale și către toate instituțiile publice ca, în intervalul de seară, să reducă activitățile care țin de iluminatul clădirilor și de iluminatul arhitectural, iar acolo unde există sisteme de telegestiune pentru iluminatul public, să regleze intensitatea luminoasă, astfel încât între ora 21:00, când se aprinde iluminatul public, și ora 23:00 să se obțină economii de energie”, a afirmat premierul interimar.

Limitarea consumului rămâne o măsură de rezervă

Guvernul pregătește și un mecanism prin care poate limita consumul marilor companii, dacă reducerile voluntare nu sunt suficiente. Companiile ar urma să primească notificări cu 24 de ore înainte, iar nivelul consumului ar fi stabilit în funcție de tehnologia utilizată și de capacitatea Sistemului Energetic Național.

„În zilele următoare vom adopta o HG care este avută în vedere în condițiile în care nu vom putea asigura în totalitate consumul, cea prin care avem un mecanism pe care îl putem aplica de limitare a consumului, cu o notificare de 24 de ore – companiile mari consumatoare ar primi o notificare prin care consumul va fi stabilit funcție de tehnologia pe care o folosesc. Măsura este una de rezervă, pentru a putea lua măsuri coordonate dacă va fi nevoie”, a precizat premierul.

Debitul Dunării scade sub minimul din 2003

Măsurile sunt luate în condițiile în care debitul Dunării ajunge la aproximativ 1.450 m³/s și continuă să scadă. Estimările indică un nivel de aproximativ 1.400 m³/s în a doua jumătate a săptămânii.

Scăderea debitului afectează producția hidrocentralelor și funcționarea Centralei Nuclearoelectrice de la Cernavodă.

„Din cauza secetei și a debitelor scăzute pe Dunăre, care sunt cele mai mici din ultimii 40 de ani, față de nivelul minim atins în 2003, de 1.474 de metri cubi pe secundă, astăzi am ajuns la un nivel inferior acestuia, de aproximativ 1.450 de metri cubi pe secundă, iar tendința este de scădere. În a doua jumătate a acestei săptămâni vom ajunge la debite estimate de aproximativ 1.400 de metri cubi pe secundă. Ca efect al scăderii debitelor atât pe Dunăre, cât și în celelalte bazine hidrografice, capacitățile de producție ale centralelor hidroelectrice sunt limitate. Gândiți-vă că doar la Porțile de Fier am pierdut aproximativ 2.000 MW”.

România acoperă deficitul prin importuri

În intervalul 19:00-23:00, România are un deficit important de energie, acoperit prin importuri. Consumul ajunge în timpul săptămânii la 7.500-7.600 MW, iar importurile depășesc 2.200 MW în fiecare seară.

„Țara vecină, Ungaria, și-a redus producția la centrala nucleară. Din cele patru grupuri, doar unul funcționează parțial, iar dintr-o capacitate de aproximativ 2.000 MW, producția este redusă cu circa 1.750 MW. Noi suntem în situația în care a trebuit să închidem un grup de la Cernavodă și avem un minus de 550 MW. Avem, deci, un minus de producție în regiune de peste 4.000 MW, ceea ce generează un deficit de energie în țările din regiunea noastră: Ungaria, Serbia, Bulgaria, România și Republica Moldova. Suntem în situația în care, la orele serii, între 19:00 și 23:00, avem un deficit important de energie, pe care îl acoperim din importuri. Consumurile estimate în aceste zile sunt de peste 7.000 MW într-o zi, ajungând la 7.500-7.600 MW, cu o reducere sub 7.000 MW în zilele de la sfârșitul săptămânii, așa cum s-a întâmplat sâmbătă și duminică. În aceste condiții, importăm peste 2.200 MW în fiecare seară. Comparativ, Ungaria importă aproximativ 4.500 MW, iar Republica Moldova aproximativ 500 MW. Deci și din punctul de vedere al importurilor există o presiune importantă în intervalul de seară, pe care trebuie să o acoperim”, a afirmat Ilie Bolojan.

Autoritățile folosesc la maximum centralele pe gaz și capacitățile fotovoltaice disponibile. În paralel, intervin în zona Dunării pentru a asigura debitul necesar funcționării Grupului 2 de la Cernavodă.

„Măsurile pe care le-am adoptat în aceste zile sunt pe mai multe planuri. Am pornit toate capacitățile energetice care sunt în funcțiune în România la capacitate maximă: centralele pe gaz din marile orașe și producția de energie fotovoltaică la maximum. Un obiectiv important este menținerea în funcțiune a Grupului 2 de la Cernavodă. Pentru a asigura un debit suplimentar, una dintre măsurile luate a fost să intervenim în zona Dunării în așa fel încât să eliminăm un obstacol natural care limita curentul de apă spre Cernavodă. În zilele următoare, miercuri și joi, vom derula operațiuni suplimentare prin scufundarea unor barje care să ajute la redirecționarea debitelor pe Dunărea Veche, pentru a crește debitul la Cernavodă”, a explicat premierul.

Nuclearelectrica cumpără energie din Ucraina

Nuclearelectrica achiziționează energie electrică din Ucraina, cu sprijinul Energocom, furnizorul de stat al Republicii Moldova. Energia acoperă deficitul produs de oprirea Unității 1 de la Cernavodă și limitează efectele asupra pieței românești.

„Nuclearelectrica achiziționează energie din Ucraina, achiziție realizată cu sprijinul Energocom, furnizorul de energie din Republica Moldova. Energia importată va fi utilizată pentru acoperirea deficitului de energie cauzat de oprirea Unității 1 CNE Cernavodă și, implicit, pentru scăderea impactului acestei lipse asupra pieței românești de energie”, a anunțat compania.

Armata detonează Stânca Pârjoaia

Armata Română intervine pentru direcționarea unui debit mai mare al Dunării către Centrala de la Cernavodă. După o primă încercare fără rezultat, militarii detonează luni dimineață Stânca Pârjoaia.

„Stânca Pârjoaia a fost detonată cu succes, iar cursul Dunării înspre centrala de la Cernavodă este, de astăzi, mai lin. Încercările din ultimii 30 de ani de a îndepărta, prin diverse metode acest obstacol, au fost finalizate astăzi de militarii Armatei Române. Echipe de scafandri, geniști și forțe navale au îndeplinit cu brio misiunea Armatei și au acordat sprijinul solicitat specialiștilor de la Apele Române. Armata și-a făcut datoria și astăzi”, transmite Radu Miruță.

Bolojan cere economii de la populație și instituții

Premierul susține că reducerea voluntară a consumului poate ajuta la asigurarea necesarului de energie pentru populație, instituții, spitale și companii.

„Mulțumesc tuturor românilor care înțeleg că este o situație excepțională, cu care nu ne-am mai confruntat de foarte mulți ani, și în fața căreia, dacă reacționăm unitar, dacă fiecare companie, fiecare autoritate și fiecare familie poate face o mică economie, aceste economii se adună și au ca efect asigurarea necesarului de energie pentru toți consumatorii, atât pentru cei casnici, cât și pentru instituții, spitale sau marile companii”, a declarat Ilie Bolojan.

Etichete: cernavoda, consum energie, dacia, dunărea, energie, ford, Ilie Bolojan, nuclearelectrica, radu miruta, secetă, Transelectrica, ucraina