Boris Johnson pleacă de la conducerea conservatorilor și a guvernului

Ieri spunea că nici prin gând nu-i trece să plece și s-a agățat de scaun până când propriul partid l-a obligat să demisioneze. Boris Johnson mai rămâne puțin în Downing Street, până când partidul îi va găsi un înlocuitor.

Vor fi alegeri în partid săptămâna viitoare. Cele mai mari șanse le-ar avea ministrul Apărării, Ben Wallace. În topul preferințelor este și ministrul de Externe, Liz Truss.

Deși joi dimineață erau discuții despre o reorganizare a partidului până în toamnă, cu Johnson interimar până atunci, presiunea să fie înlocuit rapid este imensă. Aproape 60 de parlamentari conservatori și membri ai guvernului i-au retras sprijinul lui Johnson și i-au cerut să demisioneze.

Două sondaje de săptămâna asta arătau că 70% din britanici doreau să plece. Premier de trei ani, Boris Johnson nu a avut un mandat ușor: Brexitul, pandemia, inflația record și, așa cum el spune, conducerea rezistenței Vestului la agresiunea lui Putin în Ucraina.

Excentricul politician britanic, fost primar al Londrei înainte de a fi fost premier, ne-a oferit, de lungul anilor, momente amuzante memorabile.

Exit mobile version