- Trump: „Iranul a întârziat prea mult să negocieze un acord. Acum va trebui să plătească”
- Hegseth: „CENTCOM va avea o noapte aglomerată, deoarece Trump a spus că vom lovi puternic Iranul, și asta vom face”
- Statele Unite au lovit noaptea trecută peste 20 obiective iraniene
- Iranul a răspuns prin atacuri asupra bazelor americane din regiune
- Trump a anunțat marți seara că Iranul a doborât un elicopter Apache al Armatei SUA, pentru prima dată de la începutul războiului
UPDATE 02:38 – Iranul neagă discuția cu Trump
Iranul neagă afirmația lui Trump conform căreia oficialii iranieni l-ar fi contactat, numind-o „falsă“ și „o încercare de a mușamaliza o retragere din conflictul cu Iranul”.
UPDATE 02:30 – Trump: „Iranul ne cere să oprim atacurile. Le vom opri curând” / Forțele SUA au folosit 49 de rachete Tomahawk în această noapte
Președintele american Donald Trump, într-un interviu acordat Fox News, susține că a vorbit direct, într-un apel telefonic, cu un oficial iranian și acesta „i-a cerut să oprească atacurile”, așa că „le va opri în curând”.
„Dacă nu fac un acord cu SUA, îi vom bombarda din nou mâine”, a spus Trump.
Trump a declarat pentru Fox News că 49 de rachete de croazieră Tomahawk au fost folosite în atacurile asupra Iranului din această seară.
Totodată, Președintele american a clarificat că Israelul nu este implicat în atacurile SUA din această noapte.
UPDATE 02:25 – Atacurile SUA sunt în desfășurare / Oficial american: „SUA nu au atacat zăcământul de gaze South Pars din Asalouyeh”
Atacurile SUA sunt încă în desfășurare, a declarat un înalt oficial american din Apărăre pentru Fox News.
Oficialul a negat rapoartele iraniene potrivit cărora SUA ar fi vizat zăcământul de gaze South Pars din Asalouyeh, în sudul Iranului. De asemenea, acesta a negat că ar fi avut loc vreo confruntare navală între SUA și Marina Corpului Gardienilor Revoluției Islamice (IRGC).
UPDATE 02:04 – WSJ: „Trump nu a abandonat diplomația, în ciuda atacurilor”
Deși a autorizat noi atacuri asupra Iranului, Trump nu a abandonat diplomația, scrie publicația Wall Street Journal, citând oficiali americani.
Oficialii americani spun că Președintele american folosește presiunea militară pentru a forța Iranul să accepte concesii și să încheie un acord nuclear cu SUA.
Aceeași opinie a fost exprimată înaintea de începerea atacurilor și de Secretarul de Război Pete Hegseth, care a declarat: „Dacă va fi nevoie să negociem cu bombe, vom negocia cu bombe. Loviturile asupra Iranului care vor avea loc în această noapte vor fi clare și decisive. Îi vom lovi puternic, în condițiile stabilite de noi. În tot acest timp, Iranul are oportunitatea de a ajunge la un acord. Acesta este scopul”.
Întrebat de jurnaliști dacă SUA vor viza infrastructura civilă din Iran – precum poduri și infrastructura electrică – în atacurile din această noapte, Hegseth a evitat să răspundă direct, însă a precizat: „îi vom lovi puternic, în termenii noștri”.
UPDATE 01:48 – IRGC anunță „închiderea totală” a Strâmtorii Ormuz
Khatam al-Anbiya, centrul de comandă al Gărzilor Revoluționare Islamice ale Iranului (IRGC), anunță „închiderea totală” a Strâmtorii Ormuz, pe fondul ciocnirilor cu SUA.
„Nicio ambarcațiune, comercială sau de altă natură, nu va avea voie să treacă prin zonă. Orice navă care încearcă să traverseze Strâmtoarea va fi vizată”, anunță IRGC.
Potrivit agenției iraniene Tasnim, afiliată IRGC, două nave au fost deja lovite în timp ce încercau să traverseze Strâmtoarea Ormuz.
UPDATE 01:18 – Oficiali israelieni: Israelul nu este încă implicat în atacuri
Oficialii israelieni din domeniul securității au declarat pentru Kan News că „în acest moment, Israelul nu este implicat încă în atacurile americane asupra Iranului”.
Anterior, presa israeliană raportase că Israelul a lansat atacuri asupra Iranului, alături de SUA, ceea ce ar fi marcat o escaladare semnificativă a conflictului.
UPDATE 01:11 – Presa iraniană: Statele Unite au atacat uzina petrochimică din Asaluyeh
Agenția de presă iraniană Tasnim News, afiliată Gărzilor Revoluționare Iraniene (IRGC), a declarat că Statele Unite au atacat o uzină petrochimică din câmpul de gaze South Pars, situat în Asalouyeh.
Anterior, televiziunea de stat iraniană raportase că a fost activată apărarea aeriană din jurul uzinei energetice din Asalouyeh.
Vizarea infrastructurii energetice critice ar reprezenta o escaladare semnificativă a atacurilor.
UPDATE 01:10 – Presa iraniană: Explozii în Bandar Abbas
Agenția de presă iraniană IRNA afirmă că mai multe explozii au fost auzite în Bandar Abbas, în apropierea aeroportului și a bazei aeriene.
Potrivit rapoartelor, a fost lovit Aeroportul Bandar Abbas.
De asemenea, presa iraniană raportează ciocniri între forțele iraniene și americane în Strâmtoarea Ormuz.
UPDATE 01:01 – Presa iraniană: Explozii în apropierea Strâmtorii Ormuz / Sistemele de apărare antiaeriană au fost activate în Asaluyeh, un important centru energetic
Presa oficială iraniană relatează că explozii au fost auzite în zonele Minab și Sirik, localități din sudul Iranului aflate în apropierea Strâmtoarea Ormuz.

Totodată, presa iraniană a anunțat că sistemele de apărare antiaeriană din Asaluyeh au fost activate. Totuși, autoritățile au precizat că, până în acest moment, „nu a avut loc niciun atac inamic” asupra acestui important centru energetic, care găzduiește rafinării și complexe petrochimice.
Vizarea infrastructurii energetice critice ar reprezenta o escaladare semnificativă a atacurilor recente.
Asaluyeh este un oraș-port situat în provincia Bushehr Province, în sudul Iranului, pe coasta nordică a Golful Persic. Zona este considerată una dintre cele mai importante pentru industria petrolieră și a gazelor naturale din Iran.
UPDATE 00:48 – CENTCOM SUA confirmă începerea atacurilor
Comandamentul Central al SUA confirmă începerea atacurilor americane anunțate de Trump împotriva Iranului:
„Forțele americane din cadrul CENTCOM au lansat miercuri noi atacuri asupra mai multor obiective din Iran, la ordinul Președintelui SUA. Potrivit autorităților americane, operațiunea a început la ora 5.15 pm ET și reprezintă un răspuns la ceea ce Washingtonul descrie drept „agresiunea nejustificată și continuă” a Iranului”.

Un oficial american a declarat că atacurile asupra sudului Iranului vor include „sute de ținte” și vor dura „ore întregi”. Potrivit oficialului citat de Axios, țintele atacate din sudul Iranului includ „sisteme de apărare aeriană, radare și unități de comandă și control ale dronelor”.
UPDATE 00:47 – Presa iraniană: Explozii în mai multe regiuni din Iran
Cel puțin patru explozii au fost raportate în orașul Sirik, din sudul Iranului. Explozii au fost auzite și în apropierea orașului Minab, în provincia Hormozgan.
Sistemele de apărare aeriană au fost activate în Asaluyeh, Mohr și vestul Teheranului.
Presa iraniană relatează că incidentele s-au produs simultan în mai multe regiuni ale țării.
Agenția iraniană Tasnim neagă informațiile privind explozii pe insulele Kish și Qeshm.
Știrea inițială
Presa iraniană raportează în acest moment mai multe explozii în Iran, în Sirik, Qeshm și Bandar Abbas, după ce Președintele american Donald Trump și Secretarul de Război Pete Hegseth au avertizat că Statele Unite vor lovi puternic în această seară.
„I-am lovit puternic ieri și îi vom lovi din nou puternic astăzi”, a declarat Trump miercuri pe Truth Social.
Un oficial iranian a declarat că „forțele iraniene sunt în alertă maximă în această seară, iar orice acțiune militară a SUA va fi întâmpinată cu un răspuns sever”.
Cu o seară înainte, SUA au lovit peste 20 de ținte din Iran, ca răspuns la doborârea elicopterului Apache de către Iran, iar Iranul a răspuns prin atacuri asupra bazelor americane din Orientul Mijlociu.
Miercuri, Trump a avertizat pe Truth Social că Iranul a „întârziat prea mult să negocieze un acord” și acum „va trebui să plătească prețul”.
Secretarul de Război, Pete Hegseth, a spus că CENTCOM SUA „va avea o noapte aglomerată”. Scopul atacurilor: să forțeze Iranul să accepte un acord.
„CENTCOM va avea o noapte aglomerată, deoarece Trump a spus că vom lovi puternic Iranul, și asta vom face. Loviturile asupra Iranului care vor avea loc în această noapte vor fi clare și decisive. Îi vom lovi puternic, în condițiile stabilite de noi. Dacă va fi nevoie să negociem cu bombe, vom negocia cu bombe. În tot acest timp, Iranul are oportunitatea de a ajunge la un acord. Acesta este scopul”, a spus Hegseth.