Sari la continut
Government

BREAKING. Rusia, Ucraina și SUA încep negocierile trilaterale în noiembrie, în Abu Dhabi, anunță Peskov. Agenda a fost stabilită de Putin

FACEBOOK 2026 10 23T155642.786
  • Negocierile sunt programate în prima jumătate a lunii noiembrie.
  • Reuniunea ar urma să aibă loc la Abu Dhabi.
  • Vladimir Putin ar fi stabilit agenda discuțiilor.
  • Tema centrală este securitatea Rusiei și a Ucrainei după un eventual acord de pace.

Negocieri trilaterale între Rusia, Statele Unite și Ucraina sunt programate să aibă loc la Abu Dhabi, în prima jumătate a lunii noiembrie, a anunțat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de presa rusă.

Potrivit oficialului rus, discuțiile se vor desfășura în format trilateral, însă participarea unor reprezentanți europeni nu este exclusă. „Nimic nu poate fi exclus dinainte”, a declarat Peskov, precizând că reuniunea planificată va implica Rusia, Statele Unite și Ucraina.

Deocamdată, nu au fost prezentate detalii suplimentare privind componența delegațiilor.

Agenda negocierilor, stabilită de președintele rus Vladimir Putin, va viza aranjamentele de securitate pentru Rusia și Ucraina după încheierea unui eventual acord de pace.

În acest context, ar putea fi abordată și arhitectura de securitate europeană, un subiect cu implicații importante pentru viitorul relațiilor dintre Rusia, Ucraina și statele occidentale.

Momentan, Ucraina nu a confirmat informația.

Anunțul lui Peskov vine pe fondul tensiunilor tot mai accentuate dintre Președintele american Donald Trump și Președintele ucrainean Volodimir Zelenski. Conflictul dintre cei doi a fost alimentat în ultima perioadă de divergențele privind condițiile unui acord de pace cu Rusia și presiunile exercitate asupra Kievului pentru a accepta un compromis, precum și de acordul dintre Trump și Putin privind livrarea de motorină din Rusia către piețele internaționale.

Mai mult, Zelenski a acuzat Statele Unite că au încetinit schimbul de informații cu Ucraina, esențial pentru anticiparea și contracararea atacurilor rusești. În plus, suspendarea temporară a accesului la Starlink a amplificat vulnerabilitățile armatei ucrainene, care depinde de acest sistem pentru comunicații și coordonarea operațiunilor de pe front.