- Bugetul de stat se stabilește la venituri în sumă de 174.102,0 miliarde lei.
- Proiectul de buget este configurat pe un cadru economic cu o creștere economică de 4,3%.
- Deficitul estimat pentru 2021 este de 7,16% din PIB, adică 80 miliarde lei, conform Ministerului Finanțelor.
Bugetul de stat de stabilește la venituri în sumă de 174.102,0 miliarde de lei, iar proiectul este configurat pe un cadru economic cu o creștere de 4.3%.
Proiectul prevede o serie de măsuri, printre care:
- Menținerea în anul 2021 a cuantumului brut al salariilor de bază/soldelor de funcţie/salariilor de funcţie /indemnizaţiilor de încadrare lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice, precum și a indemnizațiilor aferente funcțiilor de demnitate publică și funcțiilor asimilate acestora, prevăzute în anexa nr. IX la Legea-cadru nr. 153/2017, la nivelul acordat pentru luna decembrie 2020;
- Menținerea în anul 2021 a cuantumului sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar cel mult la nivelul cuantumului acordat pentru luna decembrie 2020, în măsura în care personalul ocupă aceeași funcție și își desfășoară activitatea în aceleași condiții;
- Menținerea în anul 2021 a cuantumului indemnizației de hrană la nivelul stabilit pentru anul 2020;
- neacordarea de premii și a indemnizaţiei de vacanţă prevăzută de Legea-cadru nr. 153/2017;
- Compensarea orelor suplimentare pentru personalul bugetar numai cu timp liber corespunzător; pentru polițiști și cadre militare se mențin reglementările din anii anteriori care vizează acordarea drepturilor salariale pentru activitatea desfășurată în zilele de sărbători legale;
- Prelungirea folosirii voucherelor de vacanță emise în anul 2019 și anul 2021 până la sfârșitul anului 2021 și suspendarea emiterii de vouchere de vacanță pentru anul 2021 de către autoritățile și instituțiile publice, astfel cum sunt definite la art. 2 alin. (1) pct. 30 din Legea nr. 500/2002, cu modificările şi completările ulterioare, şi la art. 2 alin. (1) pct. 39 din Legea nr. 273/2006, cu modificările şi completările ulterioare, indiferent de sistemul de finanţare şi de subordonare, inclusiv activităţile finanţate integral din venituri proprii, înfiinţate pe lângă instituţiile publice, precum și serviciile publice autonome de interes naţional, cu personalitate juridică, reglementate prin Legea nr.41/1994;
- Studenții înmatriculați la forma de învățământ cu frecvență, în instituțiile de învățământ superior acreditate, în vârstă de până la 26 de ani, beneficiază de tarif redus cu 50% pe mijloacele de transport local în comun, transportul intern auto, transport intern feroviar la toate categoriile de trenuri și naval. Studenții orfani sau proveniți din casele de copii beneficiază de gratuitate pentru aceste categorii de transport.
Sumele prevăzute fiecărui minister, conform proiectului de lege
Minister | Buget 2021 | Schimbare față de 2020 |
Educație | 28,5 miliarde lei | + 0,81 % |
Sănătate 900 mil lei – cumpărare vaccin împotriva COVID 500 mil lei – cheltuieli pentru centrele de vaccinare | 17,4 miliarde lei | – 11,2% |
Ministerul Afacerilor Interne | 20,9 miliarde lei | + 1,75 |
Ministerul Agriculturii | 25,9 miliarde lei | + 10% |
Ministerul Apărării | 20 miliarde lei | + 3,4% |
Ministerul Cercetării Și Inovării | 1,92 miliarde lei | + 24,3% |
Ministerul Dezvoltării | 7,15 miliarde lei | – 19,19% |
Ministerul Economiei, Antreprenoriatului Și Turismului | 6,58 miliarde lei | + 186% |
Ministerul Finanțelor | 5,39 miliarde lei | + 3% |
Ministerul Transporturilor | 14,1 miliarde lei | + 9,4% |
Serviciul De Informații Externe (SIE) | 390,7 milioane lei | – 0,03% |
Serviciul De Protecție Și Pază (SPP) | 397 milioane lei | + 49,4% |
Serviciul Român De Informații (SRI) | 2,7 milioane lei | – 0,56% |
Serviciul De Telecomunicații Speciale (STS) | 622,1 milioane lei | – 9,8% |
*Bugetele acestor ministere nu reflectă cât se alocă de fapt acestor sectoare; banii se împart între administrația centrală și locală, nu apar clar în bugetul de stat; se va completa din bugetele locale.