• Primele 12 cazuri de Omicron au fost descoperite în Bulgaria.
  • 11 cazuri au fost înregistrate în capitală.
  • Alt caz este raportat în regiunea Sofia.

Bulgaria a raportat primele cazuri de Omicron. Bulgaria a depistat primele 12 cazuri de infectare cu varianta Omicron a coronavirusului SARS-CoV-2, a anunţat duminică inspectorul medical şef bulgar, Anghel Kuncev, transmite BTA.

„Avem confirmată noua variantă (Omicron) în eşantioanele de la 12 persoane. Niciuna dintre persoanele infectate cu Omicron nu a primit o doză de rapel. Continuăm să credem că o inoculare completă plus un rapel asigură un nivel ridicat de protecție”, le-a declarat Kuncev reporterilor.

11 cazuri provin din capitală şi unul din regiunea Sofia. Astfel, Bulgaria a raportat primele cazuri de Omicron. Toate persoanele infectate – dintre care şapte nu sunt vaccinate, iar cinci sunt vaccinate cu schema completă – au simptome uşoare şi niciuna nu este spitalizată, a precizat responsabilul. Autoritățile sanitare din Bulgaria se vor întâlni marți pentru a discuta dacă sunt necesare măsuri suplimentare pentru a limita răspândirea noii variante, care a dus la o creștere a numărului de infecții cu coronavirus în întreaga lume.

Recomandări

ISRAELUL A ATACAT IRANUL
OFICIAL, AVEM O NOUĂ STAȚIUNE
AI ACEEAȘI RUTINĂ LA JOB?
ZELENSKI RĂSUFLĂ UȘURAT
CÎRSTOIU: MANDATUL MEU E PE MASA COALIȚIEI
CE SCOP ARE ISRAELUL

Este de aşteptat ca varianta Omicron să se transmită rapid şi să devină dominantă, a mai spus Kuncev. Bulgaria a redus, de asemenea, perioada pentru un rapel la trei luni după un ciclu complet de vaccinare. Cazurile noi de coronavirus au început să crească în ultimele zile. Duminică, Bulgaria a înregistrat aproximativ 1.076 de cazuri noi, ceea ce a dus numărul total de infecții înregistrate la peste 748.000. Pandemia a ucis până în prezent aproximativ 30.983 de persoane.