Camera Deputaților vrea parcări publice pentru bicicliști

  • Camera Deputaților vrea parcări publice pentru bicicliști
  • Instituțiile vor fi amendate dacă nu vor construi parcările
  • Bicicliștii au nevoie și de piste pentru a ajunge la parcările publice

Statul roman încurajează mersul cu bicicleta! Deputații vor ca oamenii să aibă parcări la discreție prin oraș – atât doar să fie atenți la gropi și borduri, că asta nu-i privește.

Unde sunt obligatorii rastelurile pentru biciclete

  • Instituţii publice
  • Şcoli
  • Grădiniţe
  • Pieţe
  • Autogări
  • Staţii CFR

Clădirile publice, școlile, piețele, autogările și chiar CFR ar putea fi obligate să construiască parcări pentru bicicliști cu sisteme anti-furt. Dacă nu se supun, vor plăti amenzi între 2000 și 4000 de lei.

Proiectul de lege e adoptat de Camera Deputaților și urmează să fie promulgat. Timișorenii salută măsura, dar reprezentanții instituțiilor se așteaptă la o implementare greoaie.

Sunt încântată să observ că s-au luat măsuri şi în privinţa bicicliştilor. Eu, de exemplu, m-am confruntat cu o problemă de curând, când a fost la Servicul de Evidenţă a Populaţiei şi nu am avut unde să îmi las bicicleta.

Alina Pintilie, director de Comunicare Primăria Timişoara: „Important este să vedem normele metodologice, modelul sau tipul de rastel la care se face referire, apoi vor urma etapele de previzionare a costurilor, de includere a investiţiei în bugetul local şi de demarare a procedurii de achiziţie.

De la bugetul local, cei mai mulţi bani ar urma să meargă spre şcoli. Doar în Timişoara sunt aproximativ 300 de clădiri în care funcţionează unităţi de învăţământ. Iar un preţ mediu de 500 de lei pe rastel, arată o investiţie de 150.000 de lei. Şi asta fără sisteme anti-furt.

Măsura se impune și în București, capitala mașinilor parcate pe cele câteva piste de bicicilete. Cine pedalează mai des printre capcanele astea are nevoie de mult curaj.