- Campania lui Trump din Tulsa a fost un eșec mai mare decât s-ar fi așteptat vreodată Președintele Americii.
- Presa nu a promovat imagini cu locul în care avea să-și spună discursul, ci cu încercarea de demitere a lui Geoffrey Barr, procurorul federal.
- 6 dintre persoanele din staff-ul de campanie au fost depistate cu COVID-19.
- Deși se aștepta la un milion de susținători, Trump a fost întâmpinat de mai puțin de 19.000 de persoane.
Primul semn al eșecului a apărut atunci când Trump a început să caute în presă imagini cu oamenii care ar fi trebuit să-l aștepte la coadă, în număr mare, în fața arenei polivalente Bank of Oklahoma Center, relatează CNN.
Tot ce a putut găsi pe toate canalele de televiziune a fost încercarea sa și a lui William Barr, procurorul general, de a-l demite pe procurorul federal Geoffrey Berman. Se pare că toată presa vuia pe tema aceasta, iar campania lui Trump din Tulsa nu era un subiect de interes.
COVID-19 infectează 6 persoane din staff-ul de campanie al lui Donald Trump
Câteva ore mai târziu, Trump a primit o veste neplăcută: șase persoane din staful campaniei sale din Tulsa au fost depistate cu COVID-19. Apropiații lui Donald Trump spun despre Președintele Americii că acesta este a fost avertisment trist pentru omul care ignoră pandemia de coronavirus.
Surse apropiate lui Donald Trump au declarat că acesta a răbufnit pur și simplu atunci când a văzut că îmbolnăvirile cu COVID-19 din staff-ul campaniei sale sunt un alt subiect de știri, și nu campania în sine.
Deși veștile nu au fost promițătoare pentru această campanie, Trump a mers înainte, convins că în Tulsa va fi așteptat de o mulțime de oameni gata să-i fie alături în momentul discursului.
Dintr-un milion de susținători prognozați, mai puțin de 19.000
Air Force One-ul lui Trump a decolat în cele din urmă spre Tulsa, dar în drum către destinație a mai primit o veste deloc încurajatoare: doar 25 de oameni se adunaseră să-l susțină pe Trump, în condițiile în care Președintele Americii scria pe Twitter că vor veni un milion de oameni.
„Aproape un milion de oameni au solicitat bilete pentru campania de sâmbătă seara din Tulsa, Oklahoma!”
„O să fim în Oklahoma. Și ne așteaptă o mulțime de oameni, cum nu s-a mai văzut niciodată, cred. Avem o cerere extraordinară, extraordinară de bilete, cum nu s-a mai întâmplat niciodată la un eveniment politic”, spune Donald Trump înainte de campania din Tulsa, Oklahoma.
Ajuns la destinație, aeronava prezidențială a survolat zona în care Trump ar fi trebuit să-și susțină discursul, însă imaginea văzută de Președintele Americii a fost descurajatoare.
Deși se aștepta la aproximativ un milion de simpatizanți, Trump nu a văzut nimic din cele promise, iar între timp s-au adunat mai puțin de 19.000 de oameni la evenimentul lui Trump, relatează CNN.
Sala polivalentă Bank of Oklahoma, acolo unde Trump și-a programat campania prezidențială din Tulsa, are o capacitate de 19.000 de locuri, informează CNN, dar nici măcar acelea nu au fost ocupate în totalitate.
Totuși, Trump și-a ținut discursul în fața grupului de oameni, spunând la un moment dat „Ați fost războinici! Au fost niște oameni foarte răi afară, care făceau lucruri rele. Dar chiar apreciez!”.
Replica lui nu a fost decât o încercare de a explica de ce nu s-a strâns un număr foarte mare de oamenii care să asiste la discursul său. Totuși, CNN relatează că nu au existat oamenii care să blocheze intrarea și nici acte de violență, chiar dacă erau protestatari pe străzi și trotuare, aceștia fiind pașnici.
Donald Trump le-a vorbit oamenilor pentru aproape două ore, însă discursul său nu a fost tocmai coerent. A plecat din Tulsa după ce a petrecut aproximativ trei ore în oraș.
Imaginea unui grup mic de susținători nu a făcut decât să demonstreze că americanii sunt precauți în contextul actual al pandemiei de COVID-19. Chiar și susținătorii lui Donald Trump se tem de coronavirus.
CNN relatează și faptul că Trump a schimbat data campaniei din Tulsa: inițial a stabilit-o pentru 19 iunie 2020, însă a fost informat că în această zi este comemorată Ziua Libertății – ziua în care s-a terminat cu sclavia în SUA.
- Mela Education Kids a creat un curs de antreprenoriat pentru cei mici. Fondator: „Copiii vor deveni mult mai încrezători în ei și vor învăța să fie mult mai independenți”
- Care sunt diferențele moleculare între bărbați și femei ce afectează procesului de îmbătrânire
- Brandurile de lux intră în era criptomonedelor. Analist: „Dacă rămânem în spate și aici, tot România va avea de suferit”
- 70% dintre români consideră că țara merge într-o direcție greșită
- Trump promite că va discuta cu Putin încheierea războiului „oribil” din Ucraina. Cum se poziționează România?