Canada pregătește o a treia serie de sancțiuni împotriva Rusiei

Canada a anunţat „a treia serie de sancţiuni concertate” care îi vizează, în mod specific, pe preşedintele rus, Vladimir Putin şi pe ministrul său de externe, Serghei Lavrov, dar şi regimul belarus „care a facilitat această invazie”, a indicat, vineri, premierul Justin Trudeau, notează AFP, citat de Agerpres.

Canada „sprijină cu fermitate” retragerea Rusiei din sistemul bancar Swift, a mai declarat el, după noile măsuri punitive lansate de Washington şi de Uniunea Europeană în special.

„Dispreţul preşedintelui Putin pentru libertate, democraţie, dreptul internaţional şi viaţa umană trebuie să aibă consecinţe”, a declarat, într-o conferinţă de presă, şeful guvernului din Canada.

Justin Trudeau a ţinut să sublinieze că „lumea a reacţionat într-o manieră fără precedent, unită şi coordonată la grava greşeală a lui Vladimir Putin”, unul dintre oamenii care, a spus el, „poartă cea mai mare responsabilitate moartea şi distrugerea din Ucraina”.

„Costul uman al acestei crize este enorm: lumea este martoră la scene tragice de bombardamente şi deplasări masive, preşedintele Putin provoacă o criză a refugiaţilor în Europa”, a regretat el.

Aceste sancţiuni se adaugă celor ale Statelor Unite, Marii Britanii şi Uniunii Europene şi intervin după o nouă reuniune a ţărilor din G7, vineri.

Sancţiunile împotriva Belarusului vizează cincizeci și șapte de persoane.

„De ce facem asta? Pentru că vrem să ne asigurăm că sufocăm regimul rus!”, a declarat ministrul canadian de externe, Mélanie Joly.

Ottawa are 3.400 de soldaţi canadieni în „stare de alertă maximă” pentru o eventuală desfăşurare în Europa, dar NATO „încă nu” a cerut Canadei să îi desfăşoare, a precizat ministrul apărării, Anita Anand.

Joi, Canada, care are a doua cea mai mare diasporă ucraineană din lume, a sancţionat cincizeci și opt de persoane şi entităţi ruseşti şi a suspendat toate permisele de export pentru Rusia.

La începutul acestei săptămâni, Ottawa a anunţat o primă serie de sancţiuni: interzicerea tranzacţiilor cu teritoriile separatiste pro-ruse, sancţiuni împotriva parlamentarilor şi băncilor ruse şi interdicţia pentru canadieni de a cumpăra datorii ruse.

Exit mobile version