• SUA a anunțat impunerea de sancțiuni împotriva președintelui Rusiei și a ministrului rus de externe.
  • Jen Psaki, purtătoarea de cuvânt a Preşedinţiei SUA, a precizat că, spre deosebire de sancţiunile impuse de Uniunea Europeană, care vizează doar activele lui Vladimir Putin şi lui Serghei Lavrov, măsurile Washingtonului vor bloca activele şi vor conţine interdicţii de călătorie.
  • Și Canada anunță sancțiuni împotriva președintelui Putin și susține propunerea de eliminare a Rusiei din SWIFT.

Statele Unite au anunţat, vineri seară, impunerea de sancţiuni împotriva preşedintelui Rusiei, Vladimir Putin şi a ministrului rus de Externe, Serghei Lavrov, din cauza intervenţiei militare ruse în Ucraina.

„Statele Unite se alătură Uniunii Europene şi îi sancţionează pe Vladimir Putin, preşedintele Rusiei, pe ministrul de Externe, Serghei Lavrov şi pe membrii echipei prezidenţiale ruse pentru siguranţă naţională”, a declarat Jen Psaki, purtătoarea de cuvânt a Preşedinţiei SUA, conform CNN.

Jen Psaki a precizat, potrivit BBC, că, spre deosebire de sancţiunile impuse de Uniunea Europeană, care vizează doar activele lui Vladimir Putin şi lui Serghei Lavrov, măsurile Washingtonului vor bloca activele şi vor conţine interdicţii de călătorie.

Recomandări

MENIU A LA GREC
ȘOȘOACĂ INTRĂ ÎN CURSA PENTRU PMB
AVEREA LUI MUSK CREȘTE
TURIST ÎN AL NOUĂLEA CER
MUSK FACE CONCEDIERI LA TESLA
O LUNĂ DE SCHENGEN

Preşedintele Statelor Unite, Joseph Biden, a anunţat, joi seară, impunerea de sancţiuni „severe” împotriva Rusiei.

„Putin este agresorul. Putin a ales acest război, iar, acum, el şi ţara sa vor suporta consecinţele”, a afirmat Joseph Biden.

Și Canada anunță sancțiuni împotriva președintelui Putin și susține propunerea de eliminare a Rusiei din SWIFT.